Rezumat:

Ce sunt emoțiile?
Emoțiile sunt răspunsuri manifestate în diferite situații, însoțite de una sau mai multe dintre următoarele reacții:

• trăirea emoției (ex. Mă simt furios/oasă);
• exprimarea emoției prin mimică (ex. bosumflarea, încruntarea) sau prin comportament (ex. plânsul, nevoia de a se izola, agresivitatea);
• modificările din corp (ex. ritmul cardiac, respirația, transpirația, tremuratul etc.);
• modificări de gândire (ex. Nu sunt în stare de nimic; Nimeni nu mă place; Vreau acum!) care afectează concentrarea atenției, capacitatea de a rezolva probleme sau de a lua deciziile cele mai potrivite.

Ce este reglarea emoțională și cum se învață?
Reglarea emoțională se referă la capacitatea de a gestiona emoțiile trăite. Felul în care copiii își gestionează emoțiile depinde de suportul primit din partea părinților.

Care sunt atitudinile părinților față de emoții și cum influențează învățarea reglării emoționale?
Învățarea abilităților de reglare emoțională este influențată de atitudinile pe care părinții le manifestă față de exprimarea emoțiilor negative de către copii:

• părinții care minimalizează emoțiile copiilor, le consideră neimportante, descurajează exprimarea lor, și ca urmare, copiii au dificultăți în deprinderea autocontrolului pentru că nu beneficiază de sprijin în gestionarea lor;
• părinții care-și critică copii pentru manifestarea emoțiilor, consideră exprimarea lor un semn de slăbiciune, iar copiii în loc să învețe despre cum să le gestioneze, vor face mai degrabă eforturi înspre a le ascunde;
• părinții care așteaptă ca emoțiile „să treacă de la sine”, consideră că este suficient să încurajeze exprimarea lor fără a-și ajuta copiii să le și gestioneze, iar consecința este aceea să emoțiile vor fi manifestate în mod necontrolat, dacă nu chiar agresiv;
• părinții care ghidează (antrenează) copiii, acceptă în mod necondiționat exprimarea emoțiilor și le oferă sprijin pentru a-i învăța cum să le exprime adecvat, ceea ce stimulează autocontrolul.

Aprofundarea temei:

Emoțiile sunt reacții la evenimente trăite, care pot lua una sau mai multe dintre formele de manifestare descrise în continuare:

• Trăirea emoției – se referă la conștientizarea și exprimarea acesteia prin cuvinte ( bucurie, tristețe, teamă, furie, rușine, vinovăție etc.);
• Exprimarea emoției – se referă la o reacție vizibilă pentru ceilalți transmisă prin expresia feței sau prin comportament (ex. ridicarea tonului vocii, plânsul, agresivitatea, refuzul de a vorbi, preferința de a sta singuri etc.);
• Modificări în corp – se referă la reacțiile din interiorul corpului, cum ar fi modificarea ritmul cardiac, a respirației, senzația de gol în stomac, senzația de tensiune la nivelul umerilor, de apăsare la nivelul tâmplelor, tremuratul etc.;
• Modificări ale gândurilor – se referă la acele gânduri care însoțesc emoțiile și care pot să intensifice trăirea acestora, dar și să afecteze capacitatea de concentrare a atenției, calitatea deciziilor luate sau felul în care este rezolvată o problemă.

La fel cum emoțiile se manifestă diferit, felul în care oamenii reacționează la apariția emoțiilor poate fi diferit de la o persoană la alta sau de la o situație la alta. Psihologii atrag atenția asupra faptului că mai ales atunci când intervine confruntarea cu emoții negative, sunt făcute eforturi de a le regla, sau altfel spus pentru a le gestiona. Strategiile de reglare emoțională pot fi mai mult sau mai puțin eficiente, însă pentru a le învăța este nevoie de timp. Încă din primele zile de viață ale bebelușilor, părinții învață să descifreze semnificația plânsului ca să-i poată liniști. Prin plâns, copiii semnalează emoții negative, iar părinții intervin pentru a-i ajuta să le gestioneze. Cel mai adesea, copiii se liniștesc atunci când sunt luați în brațe, li se vorbește pe un ton calm sau li se cântă. Odată ce copiii ajung la vârsta de 2-3 ani, capacitatea lor de a împărtăși despre emoții se îmbunătățește, adică reușesc să comunice mai ușor părinților despre nevoile lor. Cu toate acestea, până ce ajung la școală, ei continuă să depindă destul de mult de sprijinul adulților pentru a învăța cum să facă față emoțiilor intense.

De reținut! Copii învață despre reglarea emoțiilor prin observarea felului în care propriii părinți își gestionează emoțiile.

La fel cum există diferențe în privința ritmului în care copiii învață să folosească toaleta sau să vorbească, pot exista diferențe între ei cu privire la deprinderea reglării emoționale. Unii copii manifestă emoții intense mai puțin frecvent și sunt mai ușor de liniștit de către părinți, atunci când sunt stresați, în timp ce alții manifestă adesea emoții foarte intense, le exprimă zgomotos (ex. plânsete, țipete, revendicări) și sunt mai dificil de liniștit. Indiferent de înclinațiile temperamentale ale copiilor, felul în care părinții reacționează la manifestarea emoțiilor negative influențează învățarea autocontrolului. În continuare, sunt descrise diferite reacții pe care le pot avea părinții față de emoțiile negative, precum și felul în care acestea influențează ceea ce copiii învață despre gestionarea acestora.

1. Părinții care minimalizează importanța emoțiilor. Părinții care adoptă acest stil, consideră că emoțiile sunt neimportante, și de aceea, cel mai adesea le ignoră, iar când aleg totuși să comunice despre ele, încearcă să le minimalizeze (N-are sens să plângi acum!; Va fi și o altă petrecere, nu e nevoie să faci atâta caz din faptul că nu poți merge). Motivul pentru care unii adulți reacționează astfel, este legat de propriul disconfort față de exprimarea emoțiilor, ceea ce îi face să-și dorească ca orice manifestare emoțională negativă a copiilor să fie cât mai scurtă sau dacă se poate, nu existe deloc. Astfel copiii sunt încurajați să-și ascundă emoțiile pentru că acestea sunt „rele”, să se simtă vinovați pentru trăirea acestora, sau chiar să creadă că este ceva în neregulă cu ei din acest motiv. Astfel, ei nu vor avea ocazia să învețe despre cum să le gestioneze, ceea ce le va crește sentimentul de neajutorare și va încuraja lipsa de încredere în sine.
2. Părinții care critică manifestarea emoțiilor. Adulții care critică exprimarea emoțiilor negative (Sper că nu te apuci să te smiorcăi pentru atâta lucru!; Doar bebelușii plâng, tu ești mare!), le consideră irelevante și sunt convinși că orice efort de a le gestiona este o pierdere de vreme. Mai mult, pot chiar să amenințe cu pedepse, în caz că emoțiile negative continuă să se manifeste (Dacă te mai smiorcăi mult, adio ieșire cu bicicleta). Pentru ei exprimarea emoțiilor negative reprezintă un semn de slăbiciune, iar copiii trebuie să se dovedească puternici și capabili să le depășească fără a fi copleșiți. Evident că astfel de standarde sunt imposibil de atins, iar consecința asupra copiilor este aceea că nu vor avea oportunitatea de a învăța cum să le gestioneze.
3. Părinții care așteaptă ca emoțiile să „treacă de la sine”. Spre deosebire de cele două tipare de reacții descrise anterior, acești părinți nu reacționează negativ la exprimarea emoțiilor, însă nu fac nici cel mai mic efort de a interveni și de a-și sprijini copiii să le gestioneze. Convingerea lor este că încurajarea exprimării emoțiilor negative este suficientă pentru ca acestea să fie gestionate. În realitate, lipsa reglării în exprimarea emoțiilor, crește probabilitatea manifestării lor necontrolate (ex. lovirea celorlalți, țipete, crize de furie).

Mesaje cheie

• După vârsta de 2-3 ani, copiii încep să gestioneze emoțiile în mai mare măsură pe cont propriu, iar părinții joacă un rol important în învățarea acestor abilități.
• Copiii ale căror emoții sunt ignorate sau sunt constant criticați pentru manifestarea acestora, învață le ascundă pentru a nu-și supăra părinții și sunt lipsiți de oportunități de a învăța despre gestionarea acestora.
• Copiii ai căror părinți încurajează exprimarea emoțiilor, fără a-i sprijini să le și gestioneze, sunt predispuși înspre manifestarea necontrolată a acestora.
• Părinții care transmit mesajul că emoțiile negative sunt acceptabile și oferă ghidaj în a găsi soluții pentru gestionarea lor, ajută copiii să învețe autocontrolul.