Strategii

Antrenarea abilităților de gestionare a emoțiilor

back butonheader intro.module

Rezumat:

Ce atitudini manifestă părinții antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor?

  • oferirea unor modele pozitive de gestionare a propriilor emoții;
  • manifestarea acceptării necondiționate a emoțiilor negative ale copiilor;
  • discutarea emoțiilor pentru a-i învăța să le numească și să le conștientizeze mai repede.

Care sunt strategiile prin care părinții îi pot ajuta pe copii, să gestioneze mai bine emoțiile negative în general, respectiv furia în mod specific?

  • să descrie emoțiile trăite de copii și să obțină informații despre situația care a activat acea emoție;
  • să înlocuiască criticile pentru manifestarea emoțiilor negative cu mesaje de acceptare prin care transmit empatie; specific în cazul furiei, să încurajeze reflectarea asupra consecințelor exprimării neadecvate a acestei emoții;
  • să încurajeze copiii să propună soluții proprii pentru a gestiona emoțiile negative, iar în cazul furiei, să utilizeze tehnica broscuței țestoase, pentru a ajuta copii să se liniștească suficient pentru a identifica un comportament pozitiv;
  • să laude copiii pentru soluțiile propuse pentru a-i motiva să le pună în aplicare.

Cum pot părinții să-și ajute copiii să-și crească toleranța la frustrare?

  • să explice copiilor ceea ce pot face, fără a face referire la ce NU pot face;
  • să încurajeze copiii să găsească comportamente pe care să le facă cât timp așteptă;
  • să evite să cedeze insistențelor, deoarece în acest fel copiii NU vor învăța să aibă răbdare;
  • să-și respecte promisiunile, atunci când le cer copiilor să aibă răbdare;
  • să aprecieze față de efortul copiilor de a fi răbdători.

Aprofundarea temei:

Gestionarea emoțiilor reprezintă o provocare chiar și pentru adulți, însă experiența limitată a copiilor în acest sens, îi face în mare măsură dependenți de sprijinul pe care-l primesc din partea părinților pentru a le face față. Mai mult, copiii nu învață de pe o zi pe alta gestionarea emoțiilor, acesta este un proces care necesită timp. De aceea. este de dorit să vă înarmați cu răbdare și cu mult calm, deoarece acestea sunt condițiile de bază pentru asumarea rolului de antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor. Chiar dacă progresele vi se vor părea lente, rezultatele pe termen lung sunt certe: copiii vor fi capabili să-și gestioneze pe cont propriu emoțiile cu mai mult succes.

Pentru început, este important să vă familiarizați cu felul în care comportamentul și propriile atitudini față de emoții, pot influența pozitiv dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor.

Fiți un model de gestionare a propriilor emoții negative. Tocmai v-ați apucat să reparați ceva prin casă și nu reușiți nicicum să rezolvați problema, iar concluzia că nu vă descurcați e urmată de un potop de înjurături? Ați constatat că partenerul/a nu a făcut ceva și izbucniți într-un reproș (Chiar nu ești în stare să faci nimic din ce te-am rugat?) sau protestați refuzând să comunicați cu el/ea? Mare atenție la felul în care gestionați propriile emoții, deoarece copiii observă aceste reacții și nu ar fi o surpriză prea mare ca ei să și preia aceste modele. Așadar, în loc să înjurați, ați putea să trageți aer în piept, să vă calmați și să vă oferiți timp pentru a vă gândi la o soluție, ori în loc să vă criticați partenerul/a sau să evitați discuția cu el/ea, să discutați despre identificarea unei soluții (Nu reușesc să gătesc mâine numai cu ingredientele pe care le-ai cumpărat azi. Mai am nevoie de câteva produse. Poți să treci din nou pe la magazin să iei și restul ingredientelor de pe listă?). Atunci când copiii observă exemple pozitive de gestionare a emoțiilor, acestea vor fi preluate și va fi mai ușor pentru ei să învețe să reacționeze constructiv. De astfel, ar fi un pic incorect ca adulții să aibă pretenția ca cei mici să-și gestioneze cu succes propriile emoții, dacă nici ei înșiși nu fac eforturi pentru a gestiona cu calm situațiile stresante.

Acceptați reacțiile emoționale ale copiilor, chiar dacă acestea sunt negative. Să luăm drept exemplu un meci de fotbal între două echipe de copii. Unii dintre părinții copiilor din echipa perdantă, vor avea tendința de a minimaliza emoțiile copiilor (Numai copiii mici plâng, voi sunteți băieți mari!), în timp ce alții le vor spune că nu ar trebui să simtă anumite emoții (Nu fi trist/ă. Nu are sens să te superi din cauza asta!). Adulții fac asemenea comentarii, fie pentru că li se pare că situația este neimportantă, fie pentru că se gândesc că în acest fel îi ajută, protejându-i de stres. Totuși, evitarea confruntării cu aceste emoții negative, învață copiii că este preferabil să le ascundă, în loc să învețe cum să le facă față.

În schimb, dacă părinții copiilor din echipa învinsă văd în manifestarea unei emoții negative o oportunitate de a-i învăța despre ele, atunci este mult mai probabil ca ei să perceapă emoțiile ca reacții firești și să-i încurajeze să le gestioneze (Îmi pare rău că ești trist/ă pentru că echipa voastră a pierdut. Cel mai important este că v-ați străduit să jucați bine. Eu sunt mândru/ă de voi. Cu mai mult antrenament, echipa voastră poate câștiga). Acest tip de mesaje, nu au scopul de a înlătura emoțiile negative. Este firesc pentru copii să se simtă triști, dezamăgiți, furioși sau chiar rușinați de pierderea unui joc. Însă aceste emoții sunt mai ușor de gestionat, atunci când părinții transmit mesajul că eșecurile sunt situații care în loc să-i descurajeze, ar putea să-i motiveze să exerseze mai mult, decât atunci când li se spune că reacționează greșit sau că n-ar trebui să le pese.

Încurajați copiii să numească emoțiile pe care le simt. Psihologii au ajuns la concluzia că părinții care discută despre emoții în prezența copiilor, le oferă ocazia de a le conștientiza, de a le exprima în cuvinte, dar și de a le gestiona mai bine. Puteți opta pentru a purta conversații legate de emoții în diferite contexte: atunci când citiți o poveste sau vizionați împreună un film și descrieți  emoțiile personajelor, atunci când observați la copii o reacție emoțională și-i încurajați să vorbească despre ea (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?), ori doriți să le împărtășiți propriile trăiri emoționale (Mă simt tare trist/ă să văd că ați jucat bine, însă echipa voastră nu a reușit să înscrie: Poate data viitoare veți avea mai mult noroc). Simpla utilizare a cuvintelor care descriu emoții în conversațiile din viața de zi cu zi, înzestrează copiii cu abilitatea de a-și descifra trăirile emoționale și de a găsi modalități mai potrivite de gestionare a acestora prin exprimarea sentimentelor în cuvinte.

Ghidați copiii în învățarea strategiiloe de reglare a emoțiilor. Așa cum spuneam, dezvoltarea abilităților de reglare emoțională presupune confruntarea cu o serie de contexte variate, în care copiii pot avea nevoie să sprijinul dumneavoastră. Pentru exemplificare am ales, trei dintre situațiile pe care părinții le menționează cel mai frecvent drept provocări:

  • Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor
  • Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM
  • Gestionarea furiei


1.
Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor

Cea mai simplă modalitate prin care puteți iniția o conversație despre emoții este aceea de a vă propune să fiți atent/ă la emoțiile manifestate de copii. Atunci când faceți lucrul acesta, este important să țineți cont de câteva sugestii:

  • Descrieți emoția pe care o vedeți pe chipul copiilor (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?). Simpla numire a emoțiilor, ajută copiii să-și dea seama ce simt, iar în timp, pentru ei va fi mai ușor să-și dea seama singuri ce fel de emoții trăiesc.
  • Ascultați activ, adică încercați să țineți cont de ceea ce spun copiii și să încercați să vedeți situația prin ochii lor. Mesajele prin care transmiteți faptul că îi înțelegeți, vă ajută să vă „conectați” la conversație și să transmiteți acceptare necondiționată față de sentimentele lor (Îmi pare că ești așa de dezamăgit/ă pentru că te-ai îmbolnăvit și nu poți merge astăzi la ziua Sarei). Așadar, evitați orice manifestare critică (Nu mă mai bate la cap cu asta. Trebuie să înțelegi că ești bolnav/ă și că nu poți merge la ziua Sarei!), care ar putea transmite faptul că dezaprobați acea trăire emoțională, deoarece copiii se vor simți resprinși și vor avea sentimentul că au făcut ceva ce v-a dezamăgit.
  • Oferiți copiilor sprijin pentru a-i ajuta să depășească mai ușor situația, încurajându-i să propună soluții pe cont propriu (Ce crezi că ai putea face ca să fii mai puțin tristă?), mai degrabă decât să le impuneți o soluție (Dacă îți găsești ceva cu care să te joci, sigur te vei simți mai bine). Atunci când soluțiile sunt oferite de-a gata, probabilitatea de a le aplica este redusă. Copiii își manifestă nevoia de control și de de independență, inclusiv prin faptul că sunt mai dispuși să coopereze, dacă soluțiile le aparțin. În cazul în care constatați că nu reușesc să propună o soluție, propuneți variante și verificați care dintre aceasta este pe placul copiilor (Ai fi mai puțin trist/ă, dacă faci o felicitare specială sau dacă o sunăm pe Sara să-i urezi la mulți ani?). Indiferent de varianta pentru care optați, odată ce copiii observă că primesc suport în gestionarea emoțiilor, ei se simt în siguranță și au mai multă încredere să vă împărtășească emoțiile pe care le trăiesc, deoarece știu că îi înțelegeți și le veți fi alături pentru a găsi soluții.
  • Lăudați copiii pentru soluțiile propuse. Atunci când observați faptul că cei mici reușesc să propună o soluție, apreciați efortul de a le identifica (Îmi place că te-ai gândit să-i oferi Sarei o felicitare specială, pe care i-o poți da imediat după ce te însănătoșești). Copiii sunt mai motivați să pună în aplicare soluțiile propuse și în viitor, dacă acestea sunt apreciate de părinți.

    Loading...


2.Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM

Obișnuința de a gestiona propriile emoții se poate dovedi un avantaj semnificativ, atunci când vă aflați în postura de a cere copiilor să aibă răbdare. Probabil că nu odată v-ați confruntat cu insistențe repetate și rugăminți de a face anumite lucruri în cele mai nepotrivite momente – vă cer să vă jucați împreună, când aveți de rezolvat o problemă legată de casă, își dau seama că nu-și găsesc o anumită jucărie sau că au nevoie de ceva, exact când răspundeți unei solicitări de la serviciu, își amintesc că vor dulciuri înainte de masă, ori că vor să se îmbrace cu ceva total nepotrivit pentru vremea de afară, exact când vă grăbiți să plecați de acasă la timp. Insistențele lor de a le fi îndeplinite cerințele AICI ȘI ACUM sunt o reacție firească, fie pentru că cei mici nevoia să li se acorde atenție și să petreacă timp cu părinții (ex. solicitările de a vă juca împreună), fie pentru că pur și simplu nu reușesc deocamdată să facă distincția între momentul potrivit și cel nepotrivit (ex. cer ajutor cu o jucărie, atunci când vorbiți la telefon). Alteori, își doresc să ia decizii pe cont propriu și să-și impună preferințele (ex. să mănânce desertul înainte de felul principal sau să se îmbrace cu haine nepotrivite). Cu toate acestea, răbdarea este o abilitate pe care pas cu pas, copiii o pot învăța, mai ales dacă adulții reacționează constructiv.

  1. Evitați să le spuneți ce NU puteți face, explicați copiilor ce puteți face. Insistențele copiilor ca anumite lucruri să se întâmple atunci când vor ei, sunt mai greu de gestionat, atunci când părinții sunt stresați și presați de alte priorități. Cea mai frecventă reacție este aceea de a spune copiilor NU (Nu pot să mă joc acum cu tine, am altceva de făcut; Acum nu cumpărăm nicio jucărie, te rog să încetezi!; Nu mâncăm desertul acum, doar avem mâncare!). Răspunsurile de acest fel nu fac altceva decât să amplifice reacțiile de frustrare ale copiilor, iar insistențele vor continua. Așadar, o strategie mai utilă ar putea fi aceea de a le explica ce puteți să faceți, mai degrabă decât ce nu puteți face (Și eu vreau să ne jucăm, numai că voi putea să fac lucrul acesta imediat ce termin ce am de făcut; Astăzi când vom merge la magazin, vom cumpăra mâncare. La jucării te poți uita ca să știi ce ai vrea să-i ceri lui Moș Crăciun; Acum mâncăm supa, și apoi, desertul). Sigur că astfel de răspunsuri nu sunt neapărat la îndemână, însă atunci când știți ce vă cer copiii, puteți să vă gândiți și să le pregătiți dinainte, astfel va fi mai ușor să evitați să le spuneți „nu”.

De asemenea, țineți cont că iritarea și tendința de a spune copiilor „nu” poate să intervină și să vă creeze o stare de stres, mai ales dacă insistențele copiilor sunt interpretate negativ (De fiecare dată când am ceva de făcut, atunci vrea câte ceva; Nu pot să cred că iarăși se întâmplă, nu avem timp să stăm la discuții!). În realitate, gândurile acestea vă împiedică să vă concentrați asupra problemei, iar alte gânduri mai constructive vă pot ajuta în acest sens (Îmi cere să ne jucăm în momentul nepotrivit, ar fi bine să discutăm cum să se comporte altfel; Mai are nevoie de timp să învețe să aibă răbdare). Atunci când interpretați aceste insistențe drept un semnal al nevoii de îndrumare a copiilor, va fi mai ușor să vă mențineți calmul.

  1. Identificați prin colaborare un comportament pozitiv, pe care copiii l-ar putea manifesta cât timp așteaptă. Pentru copii este adesea dificil să-și dea seama cum să procedeze, atunci când dorințele nu le sunt îndeplinite de îndată. Aici puteți interveni prin a le cere să se gândească la soluții (Ce ai putea face până termin ce am de lucru?) sau prin a le oferi alternative (Preferi să mă ajuți să pregătesc masa sau să te joci cu ceva?). Cu cât atenția copiilor este mai din timp îndreptată către soluții, în loc să le explicați în mod repetat că anumite lucruri se vor întâmpla mai încolo, cu atât le va fi mai ușor să aibă răbdare.

De asemenea, este important să evitați capcana de a face pe plac copiilor, atunci când insistă. Uneori, părinții se simt vinovați pentru că timpul pe care-l petrec împreună cu cei mici este limitat sau se simt inconfortabil în postura de a-i refuza. Odată ce copiii observă că insistențele le aduc îndeplinirea dorințelor fără niciun fel de întârziere, tentativele de a încuraja răbdarea sunt mai degrabă sortite eșecului. De aceea, este preferabil să exersați constant autocontrolul. De exemplu, dacă tocmai ați ieșit din brutărie cu un produs de patiserie și știți că se apropie ora mesei, puteți să explicați copiilor nevoia de a amâna comportamentul (După ce ajungem acasă, mâncăm mai întâi pui cu orez și legume. După aceea, plăcinta, ca să nu ne stricăm pofta de mâncare).

  1. Țineți-vă de cuvânt, atunci când faceți promisiuni. Odată ce ați făcut o promisiune copiilor, este important să vă respectați cuvântul dat. Dacă ați promis că veți participa la joc, după ce ați terminat curățenia, sau le-ați spus că vor primi desertul mai târziu, faceți în așa fel încât să vă țineți de cuvânt. Copiii se simt înselați, dacă nu faceți ceea ce ați promis, iar consecința și mai neplăcută, este aceea că nu învăță nimic despre cum să fie mai toleranți la frustrare, ci din contră, comportamentele lor de revendicare și insistențele se înmulțesc.

Manifestați apreciere, atunci când au răbdare. Nu omiteți să vă exprimați aprecierea pentru faptul că au avut răbdare (Îți mulțumesc că te-ai jucat singur/ă cât timp am avut treabă; A fost frumos din partea ta că ai avut răbdare și că ai mâncat desertul după masă). Atunci când copiii înțeleg că felul în care s-au comportat vă face plăcere și că le recunoașteți efortul de a avea răbdare, se simt mai motivați să repete aceste comportamente.

Loading...


3.Gestionarea furiei

Majoritatea părinților sunt de părere că emoția cea mai dificil de gestionat este furia. Adesea, furia este însoțită de manifestări precum țipetele, bosumflarea sau smiorcăielile, ori dorința de a se retrage și de a fi lăsați în pace. Furia nu este manifestată de copii pentru a vă pedepsi sau pentru a vă stresa, însă este adevărat că uneori, comportamentele care o însoșesc, sunt destul de greu de tolerat, deoarece pun la încercare răbdarea și capacitatea de a vă menține calmul. Pentru a înțelege mai bine cheia rezolvării cu succes a acestor situații, în continuare, sunt prezentați câtiva pași care pot fi utili:

  • Ajutați copiii să identifice emoția pe care o trăiesc. Începeți prin a-i ajuta pe cei mici să-și dea seama cum se simt și solicitați mai multe informații despre situația care a condus la apariția frustrării (Observ că ești nervos/oasă. Îmi spui ce s-a întâmplat?). Acest pas este important, deoarece copiii care reușesc să-și conștientizeze emoțiile, le gestionează mai ușor. În plus, acest lucru vă permite să vă faceți o imagine corectă despre motivul pentru care copiii exprimă această emoție.
  • Transmiteți acceptare față de emoție. Chiar dacă dezaprobați un comportament agresiv (ex. lovit, împins, mușcat), evitați criticile (Ești insuportabil/ă! De câte ori să-ți spun să nu-ți mai lovești sora. E mai mică decât tine!), deoarece atunci când sunt blamați, copiii își vor pierde motivația de a coopera sau de a-și modifica comportamentul. De asemenea, evitați să le țineți morală (Ți-am spus de atâtea ori că nu-i frumos ce faci! S-o lovești pe sora ta e un gest foarte urât) sau să-i pedepsiți pentru aceste comportamente (Gata! Pentru că nu știi să te porți, nu ai voie să ieși din camera ta), deoarece astfel de reacții creează copiilor sentimentul că sunt nedreptățiți, iar comportamentele negative în loc să fie descurajate, se vor repeta. Așadar, un mesaj prin care transmiteți acceptare față de emoții (Știu că este foarte neplăcut când Maia îți ia jucăria fără să ți-o ceară), ajută copii să se simtă înțeleși, respectați și să fie dispuși să coopereze cu părinții. Pe de altă parte, acest lucru vă permite să abordați inclusiv problema comportamentului agresiv, încurajând copiii să se gândească la felul în care acesta îi afectează pe ceilalți (Nu mi-a plăcut că ai lovit-o pe sora ta. Cum crezi că se simte Maia, când tu o lovești?). Atunci când se gândesc la consecințele comportamentelor lor negative, ei învață să fie empatici, adică să privească o situație și prin ochii altcuiva, o abilitate de care au nevoie pe termen lung pentru a menține prieteniile cu ceilalți copii.
  • Încurajați copiii să identifice o soluție pentru a gestiona în mod pozitiv reacția emoțională. Învățarea autocontrolului este încurajată, atunci când copii sunt îndrumați să propună modalități mai potrivite de a se comporta, și în același timp, de a-și exprima frustrările fără să fie agresivi (Ce poți face altceva decât s-o lovești pe Maia?). Astfel, vă puteți asigura că ași transmis un mesaj din care copii înțeleg că exprimarea furiei prin comportamente agresive poate fi înlocuită cu alte comportamente mai potrivite (ex. să spună ce îi deranjează, să propună un schimb de jucării, să se joace alt joc împreună etc.). Dacă răspunsul este dificil de identificat, oferiți indicii pentru a-i ajuta să propună o soluție (Ce i-ai putea spune când îți ia jucăria?).

Uneori, este posibil să constatați că furia este prea intensă pentru ca cei mici să reușească să se concentreze asupra identificării unei soluții. În astfel de situații, puteți să le amintiți despre tehnica broscuței țestoase. Despre aceasta copiii învață la grădiniță/ școală în cadrul activităților realizate de către cadrele didactice, astfel că ei sunt familiarizați cu cei patru pași, pe care ar trebui să-i urmeze: 1) broscuța își dă seama că este furioasă; 2) broscuța spune STOP!; 3) broscuța se retrage în carapace, fiind atentă la respirație; și 4) broscuța se gândește la o soluție și iese din carapace, atunci când a găsit-o. Pentru a-i ajuta să se liniștească, reamintiți-le despre această strategie (Ce ar face broscuța acum? Îmi poți arăta?). Apoi, încurajați-i să respire, asigurându-vă că respiră abdominal (zona abdomenului se mișcă în ritmul respirației) și că fiecare insiprație/ expirație are loc în timp ce numărați încet până la trei (Acum tragi aerul în piept, inspiri... unu ... doi... trei... Apoi, dai aerul afară pe nas, expiri... unu... doi... trei). Repetați exercițiul de aproximativ trei ori și așteptați pănă ce copiii sunt pregătiți să iasă din carapace. Atunci când sunt pregătiți, discutați cu ei despre soluția pe care au găsit-o.

De reținut! Tehnica broscuței țestoase devine cu atât mai eficientă, cu cât este exersată mai des. Încurajați copiii să-și amintească ce face broscuța când este furioasă și repetați împreună pașii care-i ajută să se liniștească.


M3 A2 Posterul.Tehnica.broscutei

Lăudați copiii pentru soluțiile potrivite pe care le propun. Apreciați soluțiile propuse de către copii pentru a-i încuraja să le pună în practică (Sunt mândru/ă de tine pentru că te-ai gândit să-i spui Maiei că vrei ursulețul înapoi, pentru că ți l-a luat fără să te întrebe). Atunci când cei mici primesc astfel de mesaje, se simt încurajați și mai motivați să repete comportamentele pozitive pe care le-au propus.

Loading...

Mesaje cheie:

  • Capacitatea copiilor de a-și gestiona propriile emoții negative este influențată de modelele oferite de părinți.
  • Atunci când părinții numesc emoțiile trăite de copii, ei vor reuși cu mai multă ușurință să le conștientizeze, dar și să le gestioneze.
  • În situațiile în care copiii insistă să li se facă pe plac AICI și ACUM, frustrările sunt mai puțin intense, atunci când părinții explică copiilor ce pot face, fără să le spună „nu”.
  • Criticile, pedepsele sau reproșurile sunt strategii ineficiente de a aborda situațiile în care copii sunt furioși, în timp ce acceptarea emoției și încurajarea conștientizării consecințelor acestei emoții asupra propriului comportament, permit părinților să gestioneze cu mai mult succes această emoție.
  • Copiii învață să gestioneze adecvat furia, atunci când părinții îi incurajează să propună comportamente pozitive, care să le înlocuiască pe cele agresive.
  • Atunci când părinții laudă copiii pentru soluțiile propuse, crește motivația de a le pune în aplicare și în alte situații în care este necesară gestionarea emoțiilor negative.

back buton

Sediul central

INSTITUL DE PSIHOLOGIE

str. Republicii nr. 37,
400015, Cluj-Napoca

Telefon: + 40 264 590 967

Email: info@childeqguide.org