Rezumat:

Ce atitudini manifestă părinții antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor?

Felul în care părinții reacționează față de emoții, influențează modul în care copiii învață să se raporteze la ele. Printre aceste atitudini ale părinților se numără:

• oferirea unui model pozitiv de gestionare a propriilor emoții;
• acceptarea necondiționată a emoțiilor negative ale copiilor și utilizarea lor drept contexte de învățare;
• dezvoltarea vocabularului despre emoții prin discutarea acestora.

Care sunt strategiile prin care părinții îi pot ajuta pe copii, să-și gestioneze mai bine emoțiile negative?

• sprijinirea copiilor în conștientizarea emoțiilor trăite;
• validarea emoțiilor prin explorarea lor și manifestarea acceptării;
• oferirea sprijinului în vederea gestionării emoției.

Cum pot părinții să-și ajute copiii să-și crească toleranța la frustrare?

• accentuarea în comunicare a lucrurilor pe care le pot face, în detrimentul celor pe care NU le pot face chiar ACUM;
• ghidarea copiilor înspre identificarea soluției pentru a gestiona așteptarea;
• respectarea promisiunilor făcute copiilor, atunci când le cer să aibă răbdare.

Cum pot părinții să ajute copiii să-și gestioneze mai bine reacțiile de furie?

• Prevenirea acestora prin ghidarea copiilor înspre identificarea unei soluții înainte de confruntarea cu situația activatoare a furiei.
• Intervenția atunci când furia se manifestă deja prin ghidarea copiilor înspre identificarea unei soluții (cu ajutorul tehnicii „broscuței țestoase” învățate de către copii la grupă/ clasă);
• Intervenția în cazul crizelor de furie în funcție de momentul manifestării acesteia: a. identificarea unor soluții prin colaborare înainte sau după manifestarea crizei; și b. sprijinirea copiilor pentru a reduce intensitatea crizei, odată ce aceasta se manifestă deja (ex. îmbrățișări, verbalizarea unor mesaje de liniștire).

Aprofundarea temei:

Gestionarea emoțiilor reprezintă o provocare chiar și pentru adulți, însă experiența limitată a copiilor în acest sens îi face în mare măsură dependenți de sprijinul pe care-l primesc din partea părinților. Copiii nu învață de pe o zi pe alta gestionarea emoțiilor,. acesta este un proces care necesită timp și este în mare măsură dependent de atitudinile, pe care le manifestați față de emoții. Înarmați-vă cu răbdare și cu mult calm, deoarece acestea sunt condițiile de bază pentru asumarea rolului de antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor. Chiar dacă progresele vi se vor părea lente, rezultatele pe termen lung sunt certe: copiii își vor gestiona emoțiile cu mai mult succes în mod independent.

Pentru început este important să vă familiarizați cu felul în care comportamentul și reacțiile părinților vizavi de emoții afectează ceea ce copiii învață despre emoții și gestionarea acestora. Acest proces este influențat de observarea de către copii a modelelor de gestionare a emoțiilor pe care le oferiți, de reacțiile pe care le aveți vizavi de emoțiile lor, ori chiar de discuțiile despre emoții din viața de zi cu zi.

Fiți un model de gestionare a propriilor emoții negative. Tocmai v-ați apucat să reparați ceva prin casă și nu reușiți nicicum să rezolvați problema, iar concluzia că nu vă descurcați e urmată de un potop de înjurături? Ați constatat că partenerul/a nu a făcut ceva și izbucniți într-un reproș (Chiar nu ești în stare să faci nimic din ce te-am rugat?) sau protestați refuzând să comunicați cu el/ea? Mare atenție la felul în care vă gestionați propriile emoții. Copiii observă aceste reacții și nu ar fi o surpriză prea mare ca ei să și preia aceste modele. Așadar, în loc să înjurați ați putea să trageți aer în piept, să vă calmați și să vă dați timp pentru a vă gândi la o soluție, ori în loc să vă criticați partenerul/a sau să evitați discuția cu el/ea, ați putea să comunicați punând accent pe rezolvarea problemei și mai puțin pe propriile emoții negative (Nu reușesc să gătesc mâine numai cu ingredientele pe care le-ai cumpărat azi. Mai am nevoie de câteva produse. Poți să treci mâine din nou pe la magazin să iei și restul ingredientelor de pe listă?).

De reținut! Așteptările pe care le aveți din partea copiilor sunt valabile și în cazul adulților. Exersați și dezvoltați-vă propria capacitate de a gestiona emoțiile negative.

Acceptați reacțiile emoționale ale copiilor, chiar dacă acestea sunt negative. Să luăm drept exemplu un meci de fotbal între două echipe de copii. Unii dintre părinții copiilor din echipa perdantă, vor avea tendința de a minimaliza emoțiile copiilor (Numai copiii mici plâng, voi sunteți băieți mari!), în timp ce alții le vor spune că nu ar trebui să simtă anumite emoții (Nu fi trist/ă. a-are sens să te superi din cauza asta!). Intenția nu este neapărat greșită, adulții făcând de multe ori aceste comentarii pentru că sunt foarte empatici față de stările emoționale ale copiilor, mai ales din dorința de a-i proteja. Totuși, evitarea confruntării cu aceste reacții are efecte negative. Pe termen lung, ei sunt lipsiți de abilitatea de a le gestiona și învață că este mai bine să le ascundă pentru a evita dezaprobarea părinților.

În schimb, dacă părinții copiilor din echipa învinsă văd în manifestarea unei emoții negative o oportunitate de a-i învăța despre ele, atunci este mult mai probabil ca ei să perceapă emoțiile ca reacții firești, pe care cu puțină străduință le pot gestiona cu sprijinul adulților (Îmi pare rău că ești trist/ă pentru că echipa voastră a pierdut. Cel mai important este că v-ați străduit să jucați bine și ați pasat bine mingea. Eu sunt mândru/ă de voi. Cu mai mult antrenament, echipa voastră poate câștiga).

Stimulați vocabularul despre emoții al copiilor. Psihologii au ajuns la concluzia că părinții care discută despre emoții în prezența copiilor, le oferă ocazia de a le conștientiza, de a le exprima în cuvinte, dar și de a le gestiona mai bine. Puteți opta pentru a purta conversații legate de emoții în diferite contexte: atunci când citiți o poveste sau vizionați împreună un film și descrieți  emoțiile personajelor, atunci când observați la copii o reacție emoțională și-i încurajați să vorbească despre ea (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?), ori doriți să le împărtășiți propriile trăiri emoționale (Mă simt tare trist/ă să văd că ați jucat bine, însă echipa voastră nu a reușit să înscrie: Poate data viitoare veți avea mai mult noroc). Simpla utilizare a cuvintelor care descriu emoții în conversațiile din viața cotidiană înzestrează copiii cu abilitatea de a-și descifra trăirile emoționale și de a găsi modalități mai potrivite de gestionare a acestora prin exprimarea sentimentelor în cuvinte.

Ghidați copiii în învățarea strategiiloe de reglare a emoțiilor. Așa cum spuneam, dezvoltarea abilităților de reglare emoțională presupune confruntarea cu o serie de contexte variate în care copiii pot avea nevoie să sprijinul dumneavoastră pentru a-și gestiona emoțiile. Pentru exemplificare am ales, trei dintre situațiile cele mai frecvent menționate de către părinți ca reprezentând potențiale provocări:

• Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor
• Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM
• Gestionarea furiei

1. Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor
Cea mai simplă modalitate prin care puteți iniția o conversație despre emoții este aceea de a vă propune să fiți atent/ă la emoțiile manifestate de copii. Atunci când vă propuneți să faceți lucrul acesta, este important să țineți cont de câteva sugestii:

• Descrieți emoția pe care o vedeți pe chipul copiilor (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?). Simpla menționare e emoției, reprezintă un instrument prin care-i ajutați să-și conștientizeze starea.
• Ascultați activ ceea ce vă spun penru a putea manifesta empatie (Îmi pare că ești așa de dezamăgit/ă pentru că te-ai îmbolnăvit și nu poți merge astăzi la ziua Sarei). Mesajele empatice, care validează trăirile emoționale vă ajută să vă „conectați” la conversație și să transmiteți acceptare necondiționată vizavi de sentimentele lor. Așadar, evitați orice manifestare critică (Nu mă mai bate la cap cu asta. Trebuie să înțelegi că ești bolnav/ă și că nu poți merge la ziua Sarei!), care ar putea bloca conversația.
• Oferiți copiilor sprijin pentru a-i ajuta să depășească mai ușor situația. Adesea, copiii nu știu cum să reacționeze în anumite situații și au nevoie să fie ghidați pentru a identifica cele mai potrivite soluții (Ai fi mai puțin trist/ă, dacă o sunăm pe Sara să-i spui la mulți ani?). Odată ce copiii observă că primesc, suport în gestuonare emoțiilor, se simt în siguranță și au mai multă încredere să vă împărtășească problemele pe care le au.
  
  Loading...

2.Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM
Obișnuința de a vă gestiona emoțiile se poate dovedi un avantaj semnificativ, atunci când vă veți afla, de exemplu, în postura de a cere copiilor să aibă răbdare. Insistențele lor de a face anumite lucruri chiar acum și aici, pot fi însoțite de frustrare și accentuarea în comunicare a lucrurilor pe care nu le puteți face (Nu pot să mă joc acum cu tine, am altceva de făcut; Acum nu cumpărăm nicio jucărie, te rog să încetezi!). Aceste reacții intervin pe fondul unor gânduri supărătoare (De fiecare dată când am ceva de făcut, atunci vrea câte ceva; Nu pot să cred că iarăși se întâmplă!), care vă determină să vă pierdeți cumpătul. În realitate, gândurile acestea vă împiedică să vă concentrați asupra problemei, iar alte gânduri mai constructive vă pot ajuta în acest sens (Îmi cere anumite lucruri în momentul nepotrivit, ar fi bine să discutăm cum să se comporte altfel; Mai are nevoie de timp să învețe să aibă răbdare). Menținerea calmului față de insistențele copiilor, reprezintă cheia gestionării constructive a intoleranței la frustrare. Așadar, una dintre strategiile pe care le puteți pune în aplicare este să le comunicați ceea ce puteți face fără a insista asupra lui „nu” (Imediat ce termin aici, vin să ne jucăm împreună; Acum mâncăm masa de prânz, mai târziu va fi loc și pentru desert). Odată ce ați făcut o promosiune copiilor, este important să vă respectați cuvântul dat, deoarece atunci când se simt înșelați este mai probabil să refuze pe viitor cooperarea.

3.Gestionarea furiei
Majoritatea părinților sunt de părere că cea mai dificl de gestionat emoție este furia. Adesea furia este însoțită de manifestări precum țipetele, bosumflarea sau smiorcăielile, ori prin dorința de a se retrage și de a fi lăsați în pace. Furiai nu este manifestată de copii din dorința de a vă pedepsi sau de a vă îngreuna misiunea, însă este adevărat că uneori, ele devin foarte dificil de gestionat, tocmai pentru că uneori vă pun la încercare răbdarea. Pentru a înțelege mai bine cheia rezolvării cu succes a acestor situații este nevoie să vă familiarizați cu momentele propice unei intervenții în funcție de momentul de manifestare al emoției și intensitatea acesteia.

• Prevenirea reacțiilor de furie. Ideal este să puteți anticipa acele situații în care copiii sunt mai vulnerabili la manifestarea furiei. Observarea atentă a contextelor în care există riscul activării acestei emoții, vă permite să luați măsuri pentru a o preveni. Astfel, atunci când știți că urmează confruntarea cu o situație problemă, solicitați copiilor să indice ce vor face în situația respectivă (Știi că uneori sora ta vine și-ți ia ursulețul preferat fără să ți-l ceară. Ce vei face în loc să-i smulgi jucăria din mână?). Rugând copiii să se gândească dinainte la un comportament adecvat, reduceți probabilitatea ca furia să se manifeste și să conducă la manifestarea unor comportamente agresive.
• Intervenția atunci când furia se manifestă deja. Nu întotdeauna veți reuși să preveniți manifestarea furiei, caz în care este esemțială păstrarea calmului (Va trece și asta; Cu un pic de răbdare pot rezolva situația). Atunci când copiii sunt deja frustrați și/sau nemulțumiți, puteți interveni ținând cont de următoarele sugestii:
• solicitați copiilor să vă ofere detalii despre situația respectivă (Observ că ești nervos/oasă. Îmi spui ce s-a întâmplat?);
• validați emoția (Știu că este foarte neplăcut când Maia îți ia jucăria fără să ți-o ceară), având grijă să evitați să criticați copiii pentru reacția manifestată (Ești insuportabil/ă! De câte ori să-ți spun să nu-ți mai lovești sora. E mai mică decât tine!); criticile blochează comunicarea și transmit copiilor faptul că emoția, pe care o simt este greșită; așadar, ceea este important să rețină copiii în timp este faptul că NU emoția este greșită, ci comportamentul agresiv;
• orientați discuția către identificarea unor modalități adecvate de exprimare a nemulțumirii (Cum poți să faci să-i spui Maiei că vrei înapoi jucăria fără s-o lovești?); așadar, scopul pe care-l urmăriți NU este să ajutați copiii să elimine trăirea emoțională, ci să găsească cele mai potrivite modalități de a o gestiona; de aceea, mesajul comunicat este că emoția este acceptată, atât timp cât felul în care este exprimată nu-i afectează în mod negativ pe ceilalți;
• ajutați copiii să înțeleagă faptul că soluțiile agresive nu sunt cele mai potrivite, adresându-le întrebări despre consecințele acestor reacții (Cum crezi că se simte Maia când strigi la ea?), astfel încât ei să aibă ocazia să reflecteze singuri la motivele pentru care astfel de comportamente nu sunt dezirabile; evitați să le țineți morală (Ți-am spus de atâtea ori că nu-i frumos ce faci! S-o lovești pe sora ta e un gest foarte urât) sau să-i pedepsiți pentru aceste comportamente (Gata! Pentru că nu știi să te porți, nu ai voie să ieși din camera ta), deoarece astfel de reacții creează copiilor sentimentul că sunt tratați încorect și nu sunt înțeleși, ceea ce alimentează frecvența comportamentelor lor negative;
• lăudați copiii pentru soluțiile pe care le-au găsit, deoarece astfel îi veți încuraja să persevereze în gestionarea emoțiilor (Te felicit pentru că te-ai gândit la o soluția așa de prietenoasă, să-i spui Maiei că îi dai ursulețul dacă vă jucați împreună); primirea unor astfel de mesaje pozitive, îi învață să acorde mai multă atenție emoțiilor și felului în care le gestionează, dar și să le preia și să le utlizeze sub forma auto-încurajărilor (Am avut o idee foarte bună, m-am comportant prietenos cu sora mea).

În cazul în care vă confruntați cu o situație în care copiii manifestă furie, este important să vă asigurați că ei se liniștesc și reușesc să caute în mod activ soluții pentru a gestiona furia. O strategie pentru a-i ajuta să se liniștească și să fie mai dispuși să găsească soluții prin colaborare, este tehnica broscuței țestoase. Despre aceasta copiii învață la grădiniță/ școală, astfel că ei sunt familiarizați cu pașii acesteia: 1) broscuța își dă seama că este furioasă; 2) broscuța spune STOP!; 3) broscuța se retrage în carapace, fiind atentă la respirație; și 4) broscuța începe să se gândească la o soluție și iese din carapace, atunci când a găsit-o.

Puteți alege să-i ghidați pe copii în utilizarea acestei strategii ori de câte ori constatați manifestări de furie din partea lor (Ce ar face broscuța acum? Îmi poți arăta?) Începeți prin a-i ruga să-și dea seama cum se simt și să spună „stop”, iar după aceea să-și imagineze cum se retrag în carapace. Cât timp rămân în carapace, ghidați-i să inspire profund, asigurându-se că aerul este împins până în vârfurile degetelor de la mâini și picioare, în timp ce numără în gând până la trei, după care să expire aerul, tot în timp ce numără până la trei. Spuneți-le că pot rămâne în carapace până când se liniștesc și sunt pregățiți să găsească o soluție (Imediat ce te-ai liniștit, putem discuta cum să faci ca să fii mai puțin furios/oasă). Întrebați copiii ce soluții au găsit (Te-ai gândit ce poți face ca să fii mai puțin furios/oasă?) sau ajutați-i să le identifice (Ce poți face altceva decât să strigi la sora ta că nu-i dai jucăria?).

Gestionarea crizelor de furie. Uneori, se poate întâmpla ca o reacție de furie să evolueze înspre o criză, în care copiii își manifestă nemulțumirea/frustrarea prin bombăneli, încruntări, bosumflare. Aceasta este primul stadiu. Al doilea stadiu este reprezentat de manifestarea propriu-sisă a crizei de furie prin agitație, nervozitate, strigăte, plâns și refuzul copiilor de a coopera, indiferent de cât de constructive sunt sugestiile pe care le oferiți. În cel de-al treilea stadiu, criza de furie se domolește. Țipetele, plânsul și reproșurile sunt înlocuite de o stare de tristețe, iar copiii refuză să interacționeze și simt nevoia să se retragă (Lasă-mă în pace!). Ulterior, eîn ultimul stadiu, se liniștesc reluându-și activitățile obișnuite, uneori ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Momentul optim pentru a interveni cu succes este în primul stadiu al unei crize de furie. Cu cât detectați mai repede semnalele de alarmă, cu atât intervenția este mai eficientă și preveniți escaladarea acesteia. În astfel de situații, este important să ghidați copiii înspre un comportament adecvat (Este foarte frustrant când ești nevoit/ă să ai răbdare. Ce poți face cât aștepți ca Raluca să-ți dea bicicleta?). Dacă criza de furie a început deja, puteți încerca să-i liniștiți printr-o îmbrățișare sau asigurându-i că sunteți acolo pentru a-i ajuta (Imediat ce te liniștești, sunt aici ca să vorbim). În cazul în care observați că prezența sau insistențele declanșează un val și mai intens de reacții emoționale, retrageți-vă și dați copiilor timp să se calmeze. Când sunt pregătiți să comunice, profitați de ocazie pentru a manifesta empatie față de ei și îndrumați-i să se gândească la soluții (Mă bucur să văd că acum ești mai calm/ă. Cred că ți-a fost tare greu să ai răbdare să-ți vină rândul. Ce poți face alte dată când aștepți??). Atunci când copiii sint că se pot baza pe sprijinul părinților și sunt implicați în procesul de identificare al soluțiilor, devin mai cooperanți, iar frecvența crizelor de furie se va reduce în timp.

Mesaje cheie:

• Capacitatea copiilor de a-și gestiona propriile emoții este influențată de modelele oferite de părinți, atitudinile lor față de emoții și de gradul de stimulare al dezvoltării vocabularului despre emoții.
• Pentru copii este important să înțeleagă faptul că toate emoțiile negative sunt acceptabile și că ceea ce contează este modul în care aleg să le exprime.
• Copiii au nevoie să-și conștientizeze propriile emoții pentru a le putea gestiona, de aceea este important ca părinții să le atragă atenția asupra lor și să le valideze.
• Copiii pot fi ghidați să tolereze frustrarea prin accentuarea în comunicare a lucrurilor pe care părinții le pot face, evitându-se accentuarea lui „nu”.
• Gestionarea furiei presupune ghidarea copiilor înspre identificarea comportamentelor potrivite fie înainte de manifestarea emoției, fie după ce aceasta se manifestă.
• Atunci când copiii sunt deja furioși, este important ca ei să se calmeze înainte de a-i ghida înspre căutarea soluțiilor potrivite de gestionare a acesteia. O strategie eficientă în acest sens este tehnica broscuței țestoase,
• Crizele de furie afectează capacitatea copiilor de a comunica, de aceea intervenția părinților este indicat să țină cont de stadiul de manifestare al acestora.