Rezumat:

Ce atitudini manifestă părinții antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor?

• oferirea unor modele pozitive de gestionare a propriilor emoții;
• manifestarea acceptării necondiționate a emoțiilor negative ale copiilor;
• discutarea emoțiilor pentru a-i învăța să le numească și să le conștientizeze mai repede.

Care sunt strategiile prin care părinții îi pot ajuta pe copii, să gestioneze mai bine emoțiile negative?

• să descrie emoțiile trăite de copii;
• să înlocuiască criticile pentru manifestarea emoțiilor negative cu mesaje de acceptare (validare);
• să încurajeze copiii să propună soluții proprii pentru a gestiona emoțiile negative;
• să laude copiii pentru identificarea unor soluții care-i ajută să gestioneze mai eficient emoția negativă.

Cum pot părinții să-și ajute copiii să-și crească toleranța la frustrare?

• să explice copiilor ceea ce pot face, fără a face referire la ce NU pot face;
• să încurajeze copiii să găsească comportamente pe care să le manifeste cât timp așteptă;
• să evite să cedeze insistențelor, deoarece în acest fel copiii NU vor învăța să aibă răbdare;
• să-și respecte promisiunile, atunci când le cer copiilor să aibă răbdare;
• să laude efortul copiilor de a fi răbdători.

Aprofundarea temei:

Gestionarea emoțiilor reprezintă o provocare chiar și pentru adulți, însă experiența limitată a copiilor în acest sens, îi face în mare măsură dependenți de sprijinul pe care-l primesc din partea părinților pentru a le face față. Mai mult, copiii nu învață de pe o zi pe alta gestionarea emoțiilor, acesta este un proces care necesită timp. De aceea. este de dorit ca adulții să aibă răbdare și să-și păstreze calmul, deoarece acestea sunt condițiile de bază pentru asumarea rolului de antrenori ai abilităților de gestionare a emoțiilor. Chiar dacă progresele vor părea lente, rezultatele pe termen lung sunt certe: copiii vor fi capabili să-și gestioneze pe cont propriu emoțiile cu mai mult succes.

În continuare, sunt descrise câteva comportamente și atitudini față de emoții ale părinților, care pot influența pozitiv dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor.

Fiți un model de gestionare a propriilor emoții negative. Tocmai v-ați apucat să reparați ceva prin casă și nu reușiți nicicum să rezolvați problema, ceea ce conduce la exprimarea zgomotoasă a frustrării? Ați constatat că partenerul/a nu a făcut ceva și izbucniți într-un reproș (Chiar nu ești în stare să faci nimic din ce te-am rugat?) sau protestați refuzând să comunicați cu el/ea? Copiii observă aceste reacții și nu ar fi o surpriză prea mare ca ei să adopte aceleași comportamente. Exprimarea frustrării ar putea fi înlocuită prin concentrarea asupra identificării unei soluții, ori în loc de criticarea partenerului/ei se poate comunica calm despre așteptări (Nu reușesc să gătesc mâine numai cu ingredientele pe care le-ai cumpărat azi. Mai am nevoie de câteva produse. Poți să treci din nou pe la magazin să iei și restul ingredientelor de pe listă?). Atunci când copiii observă exemple pozitive de gestionare a emoțiilor, este mai probabil ca ei să învețe modalități adecvate de reglare a acestora.

Acceptați reacțiile emoționale ale copiilor, chiar și pe cele negative. Imaginați-vă reacția părinților la pierderea unui meci de fotbal dintre două echipe de copii. Unii dintre părinți vor minimaliza emoțiile copiilor (Numai copiii mici plâng, voi sunteți băieți mari!), în timp ce alții îi vor critica pentru manifestarea acestora (Nu fi trist/ă. Nu are sens să te superi din cauza asta!). Adulții fac asemenea comentarii, fie pentru că li se pare că situația este neimportantă, fie pentru că se gândesc că în acest fel îi ajută, protejându-i de stres. Totuși, evitarea confruntării cu aceste emoții negative, învață copiii că este preferabil să le ascundă, în loc să învețe cum să le facă față.

În schimb, dacă părinții copiilor din echipa învinsă percep manifestarea emoțiilor negative drept o oportunitate de a-i învăța despre ele, atunci este mult mai probabil ca ei să valideze reacția emoțională (Îmi pare rău că ești trist/ă pentru că echipa voastră a pierdut. Cel mai important este că v-ați străduit să jucați bine) și să încurajeze gestionarea acesteia (Eu sunt mândru/ă de voi. Cu mai mult antrenament, echipa voastră poate câștiga). Este firesc pentru copii să se simtă triști, dezamăgiți, furioși sau chiar rușinați de pierderea unui joc. Însă aceste emoții sunt mai ușor de gestionat, atunci când părinții transmit mesajul că eșecurile sunt situații care în loc să-i descurajeze, ar putea să-i motiveze să exerseze mai mult.

Încurajați copiii să numească emoțiile pe care le simt. Psihologii au ajuns la concluzia că părinții care discută despre emoții în prezența copiilor, le oferă ocazia de a le conștientiza, de a le exprima prin cuvinte, dar și de a le gestiona mai eficient. Conversații legate de emoții pot avea loc în diferite contexte: atunci când citiți o poveste sau vizionați împreună un film și descrieți  emoțiile personajelor, atunci când observați o reacție emoțională și-i încurajați să vorbească despre ea (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?), ori doriți să le împărtășiți propriile trăiri emoționale (Mă simt tare trist/ă să văd că ați jucat bine, însă echipa voastră nu a reușit să înscrie: Poate data viitoare veți avea mai mult noroc).

Ghidați copiii în învățarea strategiiloe de reglare a emoțiilor. Dezvoltarea abilităților de reglare emoțională presupune confruntarea cu o serie de contexte variate, în care copiii pot avea nevoie să sprijinul părinților. Pentru exemplificare am ales, trei dintre situațiile pe care părinții le menționează cel mai frecvent drept provocări:

• Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor
• Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM
• Gestionarea furiei

1. Discutarea stărilor emoționale negative ale copiilor

Cea mai simplă modalitate prin care puteți iniția o conversație despre emoții este aceea de a acorda atenție manifestării acestora de către copii. În continuare, sunt prezentate câteva recomandări care vă sprijină în antrenarea capacității copiilor de a-și gestiona propriile emoții:

• Descrieți emoția pe care o vedeți (Văd că ești trist/ă. S-a întâmplat ceva?). Simpla numire a emoțiilor, ajută copiii să-și dea seama ce simt, iar în timp, pentru ei va fi mai ușor să conștientizeze propriile reacții emoționale.
• Ascultați activ, adică țineți cont de punctul de vedere al copiilor și manifestați empatie, chiar și atunci când sursa disconfortului emoțional pare neimportantă din perspectiva adultului. Mesajele care validează emoțiile vă ajută să transmiteți acceptarea necondiționată (Îmi pare ești așa de dezamăgit/ă pentru că te-ai îmbolnăvit și nu poți merge astăzi la ziua Sarei). Evitați reacțiile prin care criticați exprimarea emoției (Nu mă mai bate la cap cu asta. Trebuie să înțelegi că ești bolnav/ă și că nu poți merge la ziua Sarei!), deoarece copiii se pot simți resprinși și vor avea sentimentul că au făcut ceva ce v-a dezamăgit.
• Oferiți sprijin pentru a-i ajuta să gestioneze emoția, încurajându-i să propună soluții (Ce crezi că ai putea face ca să fii mai puțin tristă?), mai degrabă decât să le impuneți (Dacă îți găsești ceva cu care să te joci, sigur te vei simți mai bine). Atunci când soluțiile sunt oferite de-a gata, probabilitatea ca ele să fie puse în aplicare este redusă. În schimb, nevoia copiilor de control și independență este sprijinită, dacă soluțiile le aparțin și probabilitatea de a le utiliza este mai ridicată. În cazul în care nu reușesc să propună o soluție, oferiți opțiuni pentru ca ei să aleagă varianta pe care o consideră mai potrivită (Ai fi mai puțin trist/ă, dacă faci o felicitare specială sau dacă o sunăm pe Sara să-i urezi la mulți ani?). Odată ce copiii observă că primesc suport în gestionarea emoțiilor, ei se simt în siguranță și au mai multă încredere să vă împărtășească emoțiile pe care le trăiesc.
• Lăudați copiii pentru soluțiile identificate pentru gestionarea emoțiilor. Atunci când propun soluții, copiii sunt mai motivați să le utilizeze, le apreciați (Îmi place că te-ai gândit să-i oferi Sarei o felicitare, pe care i-o poți da după ce te însănătoșești). De asemenea, laudele cresc probabilitatea ca soluțiile adecvate să fie puse în aplicare și în alte situații similare, ceea ce încurajează învățarea unor strategii eficiente de gestionare e emoțiilor.

2.Gestionarea frustrării - dorința de a primi atenție AICI și ACUM

Obișnuința de a gestiona propriile emoții se poate dovedi un avantaj semnificativ, atunci când părinții se află în postura de a cere copiilor să aibă răbdare. Probabil că nu odată v-ați confruntat cu insistențe repetate și rugăminți de a face anumite lucruri în cele mai nepotrivite momente – vă cer să vă jucați împreună, când aveți de rezolvat probleme legate de gospodărie, își dau seama că nu-și găsesc o anumită jucărie sau că au nevoie de ceva, exact când aveți de rezolvat ceva urgent, își amintesc că vor dulciuri înainte de masă, ori că vor să se îmbrace cu ceva total nepotrivit pentru vremea de afară, exact când vă grăbiți să plecați de acasă la timp. Insistențele de a le fi îndeplinite cerințele AICI ȘI ACUM sunt o reacție firească, fie pentru că simt nevoia să li se acorde atenție și să petreacă timp cu părinții (ex. solicitările de a vă juca împreună), fie pentru că pur și simplu nu reușesc deocamdată să facă distincția între momentul potrivit și cel nepotrivit (ex. cer ajutor cu o jucărie, atunci când vorbiți la telefon). Alteori, își doresc să ia decizii pe cont propriu și să-și impună preferințele (ex. să mănânce desertul înainte de felul principal sau să se îmbrace cu haine nepotrivite). Cu toate acestea, răbdarea este o abilitate pe care pas cu pas, copiii o pot învăța, mai ales dacă adulții reacționează cu calm acestor solicitări.

1. Evitați să le spuneți ce NU puteți face, explicați copiilor ce puteți face. Insistențele copiilor ca anumite lucruri să se întâmple atunci când vor ei, sunt mai greu de gestionat, atunci când sunteți stresați de alte priorități. Cea mai frecventă reacție este aceea de a spune copiilor NU (Nu pot să mă joc acum cu tine, am altceva de făcut; Acum nu cumpărăm nicio jucărie, te rog să încetezi!; Nu mâncăm desertul acum, doar avem mâncare!). Răspunsurile de acest fel nu fac altceva decât să amplifice reacțiile de frustrare ale copiilor, iar insistențele vor continua. Așadar, o strategie mai eficientă ar putea fi aceea de a le explica ce puteți să faceți, mai degrabă decât ce nu puteți face (Și eu vreau să ne jucăm, și vom face acest lucru imediat ce termin ce am de făcut; Astăzi când vom merge la magazin, vom cumpăra doar mâncare, jucăriile nu se află pe lista de cumpărături; Mai întâi mâncăm supa, și apoi, desertul). Sigur că astfel de răspunsuri nu sunt neapărat la îndemână, însă atunci când știți ce vă cer copiii, puteți să vă gândiți și să le pregătiți dinainte, astfel va fi mai ușor să-i încurajați să aibă răbdare.

De asemenea, țineți cont că frustrările proprii pot reprezenta o sursă de stres, mai ales dacă insistențele copiilor sunt interpretate negativ (De fiecare dată când am ceva de făcut, atunci vrea câte ceva; Nu pot să cred că iarăși se întâmplă, nu avem timp să stăm la discuții!). În schimb, interpretările pozitive ajută la gestionarea calmă a situației și identificarea unor strategii care să-i ajute pe copii să se comporte adecvat (Îmi cere să ne jucăm pentru că își dorește să petrecem timp împreună, nu are rost să mă supăr; Mai are nevoie de timp să învețe să aibă răbdare, pot să fac față situației).

2. Identificați prin colaborare un comportament pozitiv, pe care copiii l-ar putea manifesta cât timp așteaptă. Pentru copii este adesea dificil să-și dea seama cum să procedeze, atunci când dorințele nu le sunt îndeplinite de îndată. Puteți interveni prin a le cere să se gândească la soluții (Ce ai putea face până termin ce am de lucru?) sau prin a le oferi alternative (Preferi să mă ajuți să pregătesc masa sau să te joci cu ceva?). Cu cât atenția copiilor este mai din timp îndreptată către soluții, în loc să le explicați în mod repetat că anumite lucruri se vor întâmpla mai încolo, cu atât le va fi mai ușor să aibă răbdare.

De asemenea, este important să evitați capcana de a face pe plac copiilor, atunci când insistă cu solicitări. Uneori, părinții se simt vinovați pentru că timpul pe care-l petrec împreună este limitat sau se simt inconfortabil în postura de a-i refuza. Odată ce ei își dau seama că insistențele aduc îndeplinirea dorințelor fără niciun fel de întârziere, tentativele de a încuraja răbdarea sunt sortite eșecului. De aceea, este preferabil să exersați constant autocontrolul. De exemplu, dacă tocmai ați ieșit din brutărie cu un produs de patiserie și știți că se apropie ora mesei, puteți să explicați de ce este important ca desertul să fie mâncat mai târziu (După ce ajungem acasă, mâncăm mai întâi pui cu orez și legume. După aceea, plăcinta, ca să nu ne stricăm pofta de mâncare).

3. Țineți-vă de cuvânt, atunci când faceți promisiuni. Odată ce ați făcut o promisiune copiilor, este important să vă respectați cuvântul dat. Dacă ați promis că veți participa la joc, după ce ați terminat curățenia, sau le-ați spus că vor primi desertul mai târziu, faceți în așa fel încât să vă țineți de cuvânt. Copiii se simt înselați, dacă nu faceți ceea ce ați promis, iar consecința este aceea că nu învăță nimic despre cum să fie mai toleranți la frustrare, ci din contră, comportamentele lor de revendicare și insistențele se înmulțesc.

Lăudați copiii atunci când au răbdare. Transmiteți aprecierea pentru că au avut răbdare (Îți mulțumesc că te-ai jucat singur/ă cât timp am avut treabă;Sunt mândră/u de tine că ai avut răbdare să aștepți să mănânci desertul după masă). Atunci când le recunoașteți efortul de a avea răbdare, copiii se simt mai motivați să repete aceste comportamente. 

3.Gestionarea furiei

Majoritatea părinților sunt de părere că emoția cea mai dificil de gestionat este furia. Adesea, furia copiilor este însoțită de manifestări precum țipetele, bosumflarea sau smiorcăielile, ori dorința de a se retrage și de a fi lăsați în pace. Furia nu este manifestată pentru a pedepsi sau pentru a stresa, însă este adevărat că uneori, comportamentele care o însoțesc, sunt destul de greu de tolerat, deoarece pun la încercare răbdarea și capacitatea adulților de a-și menține calmul. Pentru a înțelege mai bine cum pot fi ajutați copiii să-și gestioneze furia, în continuare, sunt prezentați câtiva pași care pot fi utili:

• Ajutați copiii să identifice emoția pe care o trăiesc. Începeți prin a-i ajuta să-și dea seama cum se simt și solicitați mai multe informații despre situația care a condus la apariția frustrării (Observ că ești nervos/oasă. Îmi spui ce s-a întâmplat?). Acest pas este important, deoarece copiii care reușesc să-și conștientizeze emoțiile, le gestionează mai ușor. De asemenea, acest lucru este util ca să aveți o imagine corectă despre situația care a activat această reacție emoțională și ca să puteți interveni eficient.
• Transmiteți acceptare față de emoție. Chiar dacă dezaprobați un comportament agresiv (ex. lovit, împins, mușcat), evitați criticile (Ești insuportabil/ă! De câte ori să-ți spun să nu-ți mai lovești sora. E mai mică decât tine!). Atunci când sunt blamați, copiii își vor pierde motivația de a coopera sau de a-și modifica comportamentul. De asemenea, evitați să le țineți morală (Ți-am spus de atâtea ori că nu-i frumos ce faci! S-o lovești pe sora ta e un gest foarte urât) sau să-i pedepsiți (Gata! Pentru că nu știi să te porți, nu ai voie să ieși din camera ta), deoarece astfel de reacții creează copiilor sentimentul că sunt nedreptățiți, iar comportamentele nepotrivite în loc să fie descurajate, se vor repeta. Așadar, un mesaj prin care transmiteți acceptare față de emoții (Știu că este foarte neplăcut când Maia îți ia jucăria fără să ți-o ceară), ajută copii să se simtă înțeleși, respectați și să fie dispuși să coopereze cu părinții. Pe de altă parte, acest lucru vă permite să abordați inclusiv problema comportamentului agresiv, încurajând copiii să se gândească la felul în care acesta îi afectează pe ceilalți (Nu mi-a plăcut că ai lovit-o pe sora ta, felul în care te-ai comportat nu a fost frumos. Cum crezi că se simte Maia, când tu o lovești?). Atunci când se gândesc la consecințele comportamentelor lor negative, ei învață să fie empatici, adică să privească o situație și prin ochii altcuiva, o abilitate de care au nevoie pe termen lung pentru a menține prieteniile cu ceilalți copii.
• Încurajați copiii să identifice soluții pentru a gestiona adecvat reacția emoțională. Învățarea autocontrolului este încurajată, atunci când copii sunt îndrumați să propună modalități mai potrivite de a se comporta, și în același timp, de a-și exprima frustrările fără să fie agresivi (Ce poți face altceva decât s-o lovești pe Maia?). Astfel, mesajul transmis este că exprimarea furiei este acceptabilă, însă nu și comportamentul agresiv, ceea ce îi încurajează pe copii să învețe modalități adecvate de gestionare a frustrării (ex. să spună ce îi deranjează, să propună un schimb de jucării, să se joace alt joc împreună, să refuze continuarea jocului etc.). Dacă copiii au dificultăți în a identifica comportamentul adecvat, oferiți indicii pentru a-i ajuta să propună o soluție (Ce i-ai putea spune când îți ia jucăria fără să ceară voie?).

Uneori, este posibil să constatați că furia este prea intensă și acest lucru poate interfera cu disponibilitatea copiilor de a colabora în identificarea unei soluții. În astfel de situații, este de ajutor tehnica broscuței țestoase. Tehnnica îi ajută pe copii se liniștească prin concentrarea asupra respirației, atunci când simt diferite emoții negative (ex. furie, tristețe, teamă). Pașii tehnicii broscuței țestoase sunt:

1) broscuța își dă seama că este furioasă;

2) broscuța spune STOP!;

3) broscuța se retrage în carapace, fiind atentă la respirație; și

4) broscuța se gândește la o soluție și iese din carapace, atunci când a găsit-o.

De reținut! Tehnica broscuței țestoase devine cu atât mai eficientă, cu cât este exersată mai des. Încurajați copiii să-și amintească ce face broscuța când este furioasă și repetați împreună pașii.

• Lăudați copiii pentru soluțiile potrivite pentru gestionarea furiei. Apreciați soluțiile propuse de către copii pentru a-i încuraja să le pună în practică (Sunt mândru/ă de tine pentru că te-ai gândit să-i spui Maiei că vrei ursulețul înapoi, pentru că ți l-a luat fără să te întrebe). Atunci când cei mici primesc astfel de mesaje, se simt încurajați și mai motivați să repete comportamentele adecvate.

Mesaje cheie:

• Capacitatea copiilor de a-și gestiona propriile emoții negative este influențată de felul în care le gestionează părinții lor.
• Validarea emoțiilor și sprijinirea copiilor în identificarea unor modalități de a le gestiona, îmbunătățește capacitatea de autoreglare emoțională și relația părinte-copil.
• Frustrările sunt mai puțin intense, atunci când părinții reacționează la insistențele copiilor explicându-le ce pot face, în loc de ceea ce NU pot face.
• Criticile, pedepsele sau reproșurile sunt strategii ineficiente de gestionare a furiei.
• Copiii învață să gestioneze adecvat furia, atunci când părinții îi incurajează să propună soluții pentru comportamentele neadecvate pe care le manifestă.
• Furia intensă poate fi gestionată prin ghidarea copiilor în implementarea pașilor tehnicii broscuței țestoase; acesta ajută copiii să se liniștească prin concentrarea asupra respirației.
• Atunci când părinții laudă copiii pentru soluțiile identificate, crește motivația de a le pune în aplicare.