Rezumat:

Ce este rezolvarea de probleme?
Rezolvarea de probleme se referă la identificarea unei soluții, care permite atingerea unui scop propus. Aceasta presupune parcurgerea următorilor pași: identificarea problemei,  propunerea unor soluții pentru rezolvarea problemei, stabilirea consecințelor fiecărei soluții propuse, punerea în practică a soluției și evaluarea consecințelor soluției.

Cum se învață rezolvarea de probleme?
Copiii încep să-și dezvolte abilitățile de rezolvare de probleme în jurul vârstei de 3 ani. Treptat, cu sprijinul părinților ei învață despre cum să își dea seama că se confruntă cu o problemă, să găsească soluții pe cont propriu și să se gândească la consecințele acelor soluții.

Care sunt atitudinile părinților care influențează învățarea despre rezolvarea de probleme?
Ritmul în care copii deprind aceste abilități este influențat de felul în care părinții abordează rezolvarea de probleme:

• părinții care protejează copiii de confruntarea cu probleme sau le spun cum să le rezolve, pot influența negativ învățarea rezolvării de probleme, deoarece cei mici nu vor ști cum să le soluționeze pe cont propriu de vreme ce acestea sunt rezolvate fără implicarea lor;
• părinții care rezolvă problemele prin manifestări agresive, oferă copiilor un model pe care aceștia îl pot prelua în relațiile cu ceilalți, crescând astfel riscul să fie excluși din grupurile de joacă și să aibă dificultăți în a-și face prieteni;
• părinții care discută despre probleme și-i încurajează să propună propriile soluții, încurajează autonomia și încrederea copiilor în propriile abilități, precum și capacitatea copiilor de a stabili relații armonioase cu ceilalți.

Aprofundarea temei:

O problemă apare de obicei, atunci când vă confruntați cu o situație în care atingerea scopului pe care vi l-ați propus este dificilă pentru că este neclar cum să procedați. Problemele pe care le au copiii sunt destul de diferite de ale adulților, însă chiar și la vârsta lor intervin provocări cărora este nevoie să învețe să le facă față. Indiferent dacă că este vorba despre ce să facă când o jucărie s-a stricat, cum să reacționeze atunci când intră într-un conflict cu alți copii, ori cum să reacționeze când sunt tachinați, este important ca ei să învețe cum să procedeze pentru a fi mai puțin frustrați sau predispuși să renunțe, atunci când se confruntă cu o problemă. Nu întâmplător majoritatea părinților, își doresc ca pe termen lung, copiii să reușească să reacționeze cu calm în fața provocărilor, să găsească soluții pe cont propriu și să nu se descurajeze la primul semn că acestea nu au funcționat exact așa cum și-au dorit. Totuși, pentru a ajunge în punctul în care cei mici reușesc să deprindă suficient de bine aceste abilități, încât să le pună în aplicare pe cont propriu, este nevoie de îndrumarea adulților și de multe situații în care să le exerseze.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă rezolvarea unei probleme din punct de vedere psihologic, în continuare, sunt prezentați pașii pe care atât adulții, cât și copiii ar trebui să-i parcurgă, atunci când se confruntă cu diverse provocări.

Învățarea rezolvării de probleme poate începe cu succes în jurul vârstei de 3 ani, însă este important să rețineți că acest lucru nu înseamnă nici pe departe faptul că cei mici vor deveni experți de la o zi la alta. Acesta este un proces care presupune mult sprijin din partea părinților, copiii reușind cu timpul să se gândească la soluții pe cont propriu și să fie mai responsabili cu privire la comportamentele prin care aleg să rezolve problema. Mai mult, ritmul de învățare poate fi destul de diferit între copii de aceeași vârstă: unii dintre ei sunt mai degrabă înclinați să ia în calcul consecințele propriilor acțiuni și manifestă precauție înainte să decidă cum să se comporte, ceea ce probabil îi ajută să deprindă mai repede pașii rezolvării de probleme; în schimb, alții sunt mai degrabă impulsivi, nerăbdători și dornici să acționeze fără să stea prea mult pe gânduri, ceea ce are efectul opus, șansele rezolvării unei probleme fiind mult mai reduse.

Așadar, unii copii reușesc să învețe să rezolve probleme mai rapid, în timp ce pentru alții, același lucru se poate dovedi o provocare. Dificultățile pot să apară fie datorită faptului că nu știu cum să rezolve acea situație din cauza lipsei de experiență, fie pentru că fără să aibă neapărat o intenție negativă, adulții din preajma lor au încurajat manifestarea unor comportamente eronate de rezolvare a problemelor. În continuare, sunt descrise câteva atitudini mai mult sau mai puțin constructive față de rezolvarea de probleme, precum și felul în care acestea influențează comportamentului copiilor:

1. Părinții care rezolvă problemele în locul copiilor. Părinții care cred că propriii copii nu sunt suficient de maturi sau competenți pentru a se descurca, obișnuiesc să intervină rezolvându-le problemele. Spre exemplu, dacă copiii nu se descurcă să rezolve un puzzle, părinții intervin prompt finalizându-l fără să-i implice; dacă copiii nu se descurcă suficient de bine cu mersul pe bicicletă și cad, părinții concluzionează că acea activitate este prea periculoasă și le interzic să mai încerce, iar dacă intervine un conflict, părinții spun copilului cum să reacționeze sau ce să facă în situația respectivă. Cu toate că intenția părinților este lăudabilă, ei dorind să-și protejeze copiii, efectele nu sunt dintre cele pozitive. Atunci când adulții iau decizii în locul celor mici, le impun ce să facă sau ce să spună pentru că părinții „întotdeauna știu mai bine”, copiii se vor simți neajutorați și incapabili să facă față problemelor pe cont propriu.
2. Părinții care rezolvă problemele recurgând la comportamente negative. O a doua categorie de părinți este aceea care obișnuiesc să reacționeze necontrolat, atunci când se confruntă cu o problemă. Tonul ridicat al vocii, agresivitatea verbală sau chiar cea fizică sunt reacții prin care adulții rezolvă conflictele. Ceea ce copiii învață, atunci când le sunt oferite astfel de modele, este să rezolve problemele în același stil ca adulții din preajma lor. Totuși, nu este surprinzător faptul că efectele preluării acestor comportamente afectează copiii în mod negativ. De ce? Pentru că este puțin probabil ca cei din jur să aprecieze pe cineva certăreț și mereu dispus să rezolve o problemă vorbind urât sau lovindu-i pe ceilalți. Astfel, copiii care manifestă aceste comportamente sunt mai puțin plăcuți de ceilalți și adesea sunt excluși din grupurile de joacă.
3. Părinții care-și ghidează copiii în rezolvarea problemelor. Această categorie de părinți consideră problemele o situație în care copiii lor pot învăța ceva. De aceea, discută împreună cu cei mici despre probleme și-i încurajează să propună soluții, fără să încerce să le impună sau să le spună ce ar trebui să facă. Acest stil nu doar stimulează independența copiilor în aplicarea strategiilor de rezolvare a problemelor, dar și promovează o atitudine constructivă față de eșec. Spre deosebire de părinții care-și protejează copiii în exces și care cred că eșecul trebuie evitat cu orice preț, părinții care intervin prin ghidaj, îi ajută pe cei mici să tolereze situațiile în care soluțiile lor nu-și ating scopul. Astfel, învață că nu întotdeauna o problemă poate fi rezolvată și că reacția preferabilă nu este renunțarea, ci mai degrabă căutarea unei soluții mai potrivite. Pe termen lung, acești copii devin mai competenți în rezolvarea de probleme, mai perseverenți și își fac cu ușurință prieteni.

Pentru a înțelege mai bine felul în vă puteți implica în antrenarea abilității copiilor de a rezolva probleme, în următoarea secțiune sunt descrie detaliat câteva strategii care vă ajută să adoptați metode a-i ghida înspre rezolvarea constructivă și neagresivă a conflictelor.

Mesaje cheie

• Rezolvarea de probleme presupune parcurgerea unor pași care includ: identificarea problemei, identificarea soluțiilor, evaluarea acestora și punerea lor în aplicare.
• Copiii cu vârsta de peste 3 ani încep să învețe despre rezolvarea de probleme mai ales din interacțiunile cu părinții lor.
• Părinții care-și protejează copiii în exces, impun propriile soluții sau rezolvă problemele în locul lor, ceea ce reduce probabilitatea ca cei mici să fie capabili să le soluționeze pe cont propriu.
• Părinții care rezolvă conflictele prin adoptarea de comportamente negative, încurajează preluarea acestui model, iar copiii riscă să fie marginalizați sau excluși de către ceilalți copii.
• Părinții care-și ghidează copiii în rezolvarea problemelor, îi încurajează să găsească soluții pe cont propriu și îi învață să persevereze, chiar și atunci când soluțiile nu se dovedesc cele mai potrivite.