Rezumat:

Ce atitudini utilizează părinții antrenori ai abilităților de rezolvare de probleme?

Felul în care părinții se raportează la rezolvarea de probleme, influențează modul în care copiii învață să le soluționeze. De aceea, este important nu doar să le oferiți un model pozitiv de soluționare a conflictelor din familie, dar și să gestionați constructiv momentele în care rezolvările nu sunt cele mai potrivite.

Care sunt pașii prin care părinții pot ajuta copiii să învețe să rezolve probleme?

• conștientizarea copiilor în legătură cu emoțiile negative asociate conflictului;
• încurajarea copiilor să propună soluții, fără ca acestea să fie impuse;
• discutarea consecințelor pozitive și negative ale soluțiilor propuse;
• punerea în aplicare a soluțiilor și/sau exersarea lor prin joc de rol.

Care sunt strategiile prin care părinții îi pot ajuta pe copii, să gestioneze conflictele cu alți copii?

• solicitarea de informații despre conflict (ex. cine e implicat, ce s-a întâmplat) pentru a identifica problema;
• discutarea emoțiilor celor implicați în conflict;
• adresarea de întrebări pentru a identifica soluții și pentru a evalua consecințele acestora;
• încurajarea punerii în practică a soluției alese;
• manifestarea aprecierii față de efortul de a rezolva problema.

Aprofundarea temei:

Neînțelegerile cu cei din jur reprezintă una dintre cele mai frecvente surse de stres. Oamenii se confruntă cu asemenea situații, pentru că gândurile, emoțiile și motivațiile lor diferă de ale celorlalți, iar acest lucru poate să creeze impresia că se află de părți diferite ale baricadei. De fapt, cei care reușesc să rezolve conflictele cu mai puțin consum emoțional, înțeleg cât de important este să-și armonizeze perspectiva cu a celor din jur și să coopereze pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite. Capacitatea de a înțelege emoțiile și punctele de vedere ale celorlalți pare să explice de ce pentru unii, rezolvarea problemelor este mai simplă decât pentru alții. Aveți șansa ca părinți să influențați de timpuriu felul în care copiii se raportează la conflicte, de aceea este mai întâi important să conștientizați propriul mod de raportare la conflicte.

Fiți un model de rezolvare constructivă a problemelor. Chiar și atunci când nu vă propuneți neapărat să-i învățați despre rezolvarea de probleme, copiii asistă la felul în care le gestionați în viața de zi cu zi. De exemplu, ei pot observa cum vă comportați când cereți partenerului/ei să facă un anumit lucru. Aveți o atitudine sarcastică, vă enervați pentru că partenerul/ a ar fi trebuit să știe acel lucru sau comunicați ceea ce doriți pe un ton politicos? Partenerul/a vă răspunde bosumflându-se și refuzând să facă ceea ce-i cereți, se enervează sau cooperează? Așadar, felul în care negociați rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi reprezintă un model pentru copii. Adulții care negociază, evită să-și blameze sau să-și umilească partenerii și rezolvă majoritatea neînțelegerilor mai degrabă prin cooperare și calm, decât prin strigăte sau înjurături, oferă modele de comportament de urmat de către copiii lor.

Evident, nimeni nu este perfect. Chiar și părinții care de regulă comunică și caută soluții prin cooperare, riscă ocazional să-și piardă cumpătul și să reacționeze impulsiv. În astfel de situații, ceea ce ajută cel mai mult copiii este să observe modul în care remediați problema, admițând greșeala (Îmi pare rău că am strigat la tine. Îmi dau seama că te puteam ruga să mergi să cumperi ingredientele lipsă). Astfel, vă învățați copiii că pot să facă în așa fel încât să îndrepte greșelile și să repare un comportament negativ, pe care l-au făcut fără să le induceți sentimente de vinovăție.

Ghidați copiii în învățarea pașilor rezolvării de probleme. Oferirea unor modele pozitive de rezolvare a problemelor din familie, reprezintă doar un prim ingredient care-i ajută pe copii să deprindă modalități constructive de raportare la conflict. Intervenția părinților este esențială, atunci când copiii se confruntă cu propriile probleme, deoarece ei au nevoie de sprijinul adulților pentru a găsi cele mai bune soluții. În continuare, sunt propuse câteva modalități prin care aveți posibilitatea să antrenați capacitatea lor de a rezolva probleme încurajând doptarea unor soluții prosociale (ex. să împartă, să-și aștepte rândul; să ofere ajutor, să facă complimente etc.).

• Identificarea problemei. Care este semnalul că aveți o problemă? De obicei, atunci când simțiți disconfort emoțional (tristețe, furie, teamă, dezamăgire), acest lucru vă indică confruntarea cu o problemă. Dacă aceste semnale sunt relativ ușor de interpretat pentru adulți, nu același lucru este valabil și pentru copii, care au nevoie de multe ori de sprijin pentru a-și da seama ce emoții simt. Așadar, primul lucru pe care ar fi bine să-l aveți în vedere, este să-i ajutați să clarifice problema (Cred că ești furios/ oasă pentru că Radu nu a vrut să-ți împrumute bicicleta).

De asemenea, asigurați-vă că aveți la dispoziție toate informațiile despre situația problemă. De exemplu, atunci când doi copii se ceartă pentru creioanele colorate, v-ați putea grăbi să trageți concluzia că unul dintre ei (sau ambii) refuză să împartă. Problema s-ar putea dovedi ceva mai complexă, ca urmare, oferiți copiilor posibilitatea să vă spună de la ce a pornit neînțelegerea (Văd că ești supărată. Ce s-a întâmplat?). Astfel, este posibil să aflați că unul dintre ei a smuls din mâna celuilalt creioanele sau că a refuzat să le mai dea înapoi (Deci problema este că Tania nu a vrut să-ți dea înapoi creioanele, pe care i le-ai împrumutat și de aceea te-ai înfuriat). Copiii sunt mult mai cooperanți, atunci când sunteți dispuși să le ascultați și să le luați în considerare punctul de vedere.

Dacă intuiți sau știți sigur că într-o situație de conflict, copiii au fost agresivi, evitați întrebările prin care le cereți să se justifice (De ce l-ai lovit/ai lovit-o?) sau prin care îi invitați să vă mintă (L-ai lovit/Ai lovit-o?). Adresați întrebări care încurajează copiii să se gândească la ce s-a întâmplat, precum și să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți (Ce ai făcut când nu ți-a dat creioanele înapoi? Cum s-a simțit Diana când ai lovit-o?). Acest lucru este util, deoarece copiii care sunt criticați pentru comportamentele lor negative, nu doar că le repetă, dar și învață să fie defensivi și necooperanți (Nu e adevărat! E vina lui/ei!); în schimb, cei care sunt încurajați să se gândească la felul în care ceilalți văd situația, exersează empatia și responsabilitatea.

• Căutarea soluțiilor. Prima regulă, pe care este important s-o respectați, este să lăsați copiii să propună soluțiile, fără să le oferiți de-a gata. La fel ca în cazul adulților, motivația de a pune în practică o soluție crește direct proporțional cu implicarea în identificarea acesteia, ceea ce o face mai ușor de acceptat. Așadar, în loc să le spuneți ce să facă (Ați putea să vă dați cu bicicleta pe rând; Trebuie să împarți creioanele, altfel Diana se va supăra și nu va mai fi prietena ta), încurajați-i să propună soluții pe cont propriu (Ce poți face în loc să strigi la el? Ce poți face pentru ca Diana să aibă cu ce colora?). Efortul de a le găsi, stimulează capacitatea copiilor de gândire critică și de luare a deciziilor.

A doua regulă este să considerați rezolvarea de probleme o responsabilitate împărtășită. Uneori, părinți de altfel bine intenționați, cred că este mai înțelept să-și lase copiii să-și rezolve problemele singuri, mizând pe faptul că aceste experiențe, îi responsabilizează sau îi ajută să ia decizii singuri (Găsiți voi o soluție și spuneți-mi și mie cum ați rezolvat problema). Această strategie este potrivită pentru copiii cu vârste mai mari de 8-9 ani, care reușesc cu ceva mai multă ușurință să găsească soluții și să le pună în practică pe cont propriu. În schimb, cei mai mici eșuează, iar conflictul fie se intensifică, fie se finalizează prin faptul că acei copii care sunt impulsivi sau agresivi se impun și obțin ceea ce-și doresc. În prima situație, copiii învață că starea de conflict este firească și nu învață să caute soluții. În cea de-a doua, copiii care își ating scopurile, înțeleg că agresivitatea este soluția potrivită, iar cei care cedează, înțeleg că încetarea conflictului înseamnă renunțarea la ce-și doresc. Așadar, soluția potrivită este ca imediat ce constatați că există o problemă, să le acordați sprijin copiilor pentru rezolvarea ei.

• Evaluarea consecințelor. Este posibil să constatați că soluțiile pe care copiii le propun pot fi naive, nerealiste sau de-a dreptul greșite. Evitați să-i criticați. deoarece scopul este ca ei să învețe să le deosebească pe cele bune de cele mai puțin bune. Pentru ca acest lucru să fie posibil, încurajați-i să se gândească la consecințele acestora. Dacă discutarea soluțiilor potrivite este mai ușor de gestionat, este cel puțin la fel de important să acordați atenție felului în care le analizați pe cele negative. De exemplu, o soluție agresivă este amenințarea sau lovirea unui alt copil pentru a-i lua bicicleta. O posibilă consecință este obținerea bicicletei dorite, însă o asemenea rezolvare poate avea drept urmare și pierderea unui prieten de joacă. Așadar, chiar dacă unele soluții par potrivite la prima vedere, acestea nu sunt neapărat adecvate. Din acest motiv, este important să ajutați copiii să ia în calcul posibilele consecințe ale soluțiilor propuse, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative (Ai putea să-l lovești și să-i iei bicicleta. Cum crezi că s-ar simți Bogdan? Soluția aceasta este dreaptă sau nedreaptă? Ce ar putea face Bogdan?). Atrăgând-le atenția asupra emoțiilor și perspectivelor celorlalți, îi ajutați să înțeleagă diferența dintre o soluție adecvată și una mai puțin adecvată.
• Punerea în practică a soluțiilor. Chiar și atunci când reușiți să ajungeți în etapa în care copiii propun soluții, acest lucru nu garantează că ei le vor pune în practică. Este o diferență între a avea o idee și a reuși punerea ei în aplicare. Psihologii care au investigat jocurile copiilor, au constatat faptul că ei își imaginează și își asumă diferite roluri legate de ocupații (ex. medic, polițist, pompier, astronaut), de situații din viața de zi cu zi (ex. construirea unui cort) sau de personaje fantastice (ex. personaje din desene animate sau povești). Această înclinație se poate dovedi de mare ajutor, pentru a-i pregăti să pună în practică soluțiile găsite. De exemplu, dacă soluția propusă de copil este schimbul de cărți, ajutați-l să exerseze spunându-i să-și imagineze că sunteți copilul care nu vrea să-I dea cartea (Imaginează-ți că eu sunt Mihaela. Uite am să mă comport exact ca ea: „Nu vreau să-ți dau cartea, e a mea. Tu nu vrei niciodată să-mi dai cartea ta cu Winnie!” Ce îmi răspunzi?). Exersând soluția, copiii se simt mai siguri pe ei, ceea ce crește probabilitatea ca soluțiile discutate să fie utilizate.

De reținut! Jocurile de rol au avantajul de a permite copiilor să încerce soluțiile și să se simtă mai încrezători că le pot pune în practică.

• Lăudarea copiilor pentru soluțiile găsite. Surprindeți momentele în care copiii reușesc să rezolve o problemă și nu uitați să le transmiteți aprecierea pentru felul în care au pus în aplicare soluția (Am văzut că v-ați jucat în liniște și că ați găsit soluția cea mai bună; Sunt mândră de voi că ați negociat și v-ați hotărât să vă dați pe rând cu bicicleta). Copiii care primesc atenție pentru comportamentele pozitive prin care rezolvă problemele sunt mai motivați să pună în aplicare asemenea soluții și în alte contexte similare.

Concentrați-vă pe scopul de a-i ajuta pe copii să învețe rezolvarea de probleme, NU neapărat pe soluția corectă. Părinții cred că rolul lor în rezolvarea de probleme este să ajute copiii să găsească soluția corectă. Cu toate că ar fi minunat ca acest lucru să se întâmple, de multe ori, rezolvarea de probleme în viața de zi cu zi este un proces ceva mai complex. Capacitatea copiilor de a rezolva probleme pe cont propriu depinde de felul în care ei gândesc pe măsură ce caută soluții. De aceea, este bine să vă concentrați mai mult pe felul în care copiii răspund la întrebările pe care le adresați, decât pe rezolvarea problemei în sine. Pentru a exemplifica mai bine această idee, sunt descrise în continuare două scenarii de rezolvare a unui conflict între copii.

În acest prim scenariu, părintele a transmis că problema copilului este neimportantă, iar în momentul în care a solicitat mai multe informații despre situație, a tras concluzia înainte să aibă toate detaliile cu privire la ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, în loc să implice copilul în identificarea soluției, i-a oferit-o de-a gata, ceea ce reduce drastic probabilitatea ca acea soluție să fie pusă în aplicare. Pe lângă acest neajuns, încurajarea copilului să-și ceară scuze este rareori soluția, cu excepția cazurilor în care inițiativa de a spune că îi pare rău, îi aparține. Altfel, „îmi pare rău” sau expeditivul „scuze” sunt doar niște cuvinte pe care le rostește, pentru că așa i s-a spus că este bine, fără ca acestea să sugereze neapărat părere de rău sau dorința de a se revanșa.

Spre deosebire de primul exemplu, cel de-al doilea descrie o strategie de rezolvare de probleme în care părintele implică cu adevărat copilul. Scopul părintelui este să asculte activ ceea ce i se relatează, iar apoi îl ajută să înțeleagă problema. Chiar și atunci când copilul spune despre prietena sa că este „rea”, părintele evită să-l critice și se concentrează în continuare înspre a‑l încuraja să privească problema din perspectiva celuilalt. Apoi, copilului i se cere să se gândească singur la soluții. Din nou, adultul evită să-și impună punctul de vedere și-i solicită copilului să-i spună dacă este suficient de încrezător, încât să încerce punerea în aplicare a soluțiilor găsite. Ceea ce se poate observa este faptul că problema în sine nu a fost rezolvată, însă ceea ce a făcut părintele a fost să pună o piatră de temelie la capacitatea copilului său de a rezolva problema în viitor.

Mesaje cheie:

• Părinții care expun copiii cel mai adesea la soluționarea calmă a problemelor din familie sau la rezolvarea lor constructivă după ce conflictul a izbucnit, le oferă modele pozitive de gestionare a neînțelegerilor.
• Copiii au uneori nevoie de sprijinul părinților pentru a-și conștientiza emoțiile care indică existența unei probleme.
• Copiii resping soluțiile propuse de adulți, însă le pun mai ușor în aplicare pe cele pe care le propun ei înșiși.
• Copiii au nevoie să înțeleagă consecințele pe care le au soluțiile propuse de ei, ceea ce-i ajută să le deosebească pe cele potrivite de cele nepotrivite.
• Antrenarea abilităților de rezolvarea de probleme înseamnă stimularea capacității copiilor de a gândi soluții și de a înțelege perspectiva celorlalți.