Rezumat:

Care sunt strategiile care încurajează cooperarea părinți-copii în vederea soluționării problemelor?

• ascultarea activă prin realizarea contactului vizual, așezarea la același nivel și reflectarea empatică vizavi de ceea ce spun copiii;
• comunicarea despre emoțiile proprii față de comportamentul neadecvat al copiilor;
• implicarea copiilor în rezolvarea propriu-zisă a problemelor.

 Cum pot fi implicați copiii în rezolvarea de probleme?
Părinții pot colabora cu ei în rezolvarea problemelor prin:

• stabilirea consecințelor comportamentelor negative;
• încurajarea propunerii de soluții;
• identificarea consecințelor soluțiilor propuse;
• încurajarea punerii în practică a soluției alese;
• aprecierea soluțiilor pozitive și a încercărilor de a rezolva probleme, chiar dacă rezultatul nu este mereu pozitiv.

Aprofundarea temei:

Încă de la vârsta de 2-3 ani, copiii au nevoie de limite ferme și de ghidaj din partea adulților. De fapt, ei au nevoie de părinți care să-i invite să coopereze pentru a gestiona cât mai bine comportamentele negative, mai degrabă decât de părinți care să-i lase să se descurce pe cont propriu, care intervin pentru a soluționa problema în locul lor, ori care le spun exact cum să reacționeze. Atunci când alegeți ipostaza de cooperare, deveniți antrenorii sau consilierii copiilor prin faptul că le permiteți să ia decizii proprii, oferindu-le în același timp ghidaj înspre alegerea opțiunilor potrivite. Odată ce copiii înțeleg că există limite și că aveți așteptări față de felul în care ei se comportă, vă asigurați de faptul că sunt în siguranță (ex. evită să pună mâna pe plită pentru a nu se arde) și că le încurajați altruismul, învățându-i să ia în considerare felul în care comportamentele lor îi afectează pe cei din jur (ex. să nu-i lovească pe ceilalți pentru că îi doare). Aceste reacții ajută copiii să deducă că orice comportament negativ are urmări, ceea ce îmbunătățește nivelul lor de autocontrol, îi responsabilizează și scade probabilitatea de a-l repeta. Cooperarea părinți-copii pentru descurajarea comportamentelor negative, presupune aplicarea următoarelor strategii de către adulți:

• Ascultarea activă a problemelor
• Comunicarea despre emoții
• Implicarea copiilor în rezolvarea problemelor

1. Ascultarea activă a problemelor

A fi părinte este o muncă solicitantă, care nu presupune prea multe pauze. O zi obișnuită atrage după ea numeroase responsabilități, iar copiii par să aibă din ce în ce mai multe întrebări, curiozități sau solicitări pe măsură ce vocabularul lor se dezvoltă. Uneori, este chiar posibil să-i repeziți, atunci când doresc să soluționeze probleme reale sau imaginare, mai ales dacă ați avut o zi solicitantă sau sunteți presați de timp să finalizați alte sarcini. Specialiștii în psihologie recomandă ca, în măsura în care se poate, să evitați asemenea reacții și să vă propuneți să-i ascultați. În acest fel, țineți cont de una dintre nevoile de bază ale copiilor, aceea de comunica și de a li se acorda atenție. Să le ascultați problemele nu înseamnă să le spuneți „aham” sau să aprobați tot ce vă spun dând din cap, ci mai degrabă să manifestați niște comportamente specifice ascultării active. Ascultarea activă presupune:

• să lăsați deoparte ceea ce faceți (dacă este posibil) și să le acordați întreaga atenție;
• să faceți contact vizual în timp ce ei povestesc;
• să vă așezați la nivelul lor (ex. pe un scaun sau pe covor);
• să reflectați asupra lucrurilor povestite de ei repetând sau sumarizând ceea ce vă spun (Înțeleg că te-ai supărat pe Mihai pentru că preferă să se joace singur).

Următoarele două scenarii ilustrează felul în care puteți asculta activ, precum și beneficiile acestei abordări comparativ cu cea de a le transmite faptul că problemele lor sunt lipsite de importanță.

În acest scenariu, părintele pare insensibil față de problema copilului și nu arată deschiderea necesară pentru a explora situația. Mai degrabă decât să asculte, încearcă să-i inducă acestuia ideea că lucrurile sunt perfect în regulă. Ca urmare a acestei abordări, copilul ia o atitudine defensivă și insistă asupra punctului său de vedere. Scenariul ilustrează cât se poate de bine cum emoțiile copiilor pot să se intensifice, ca urmare a invalidării perspectivei lor asupra problemei de către părinți.

În cel de-al doilea scenariu, părintele exersează ascultarea activă, atunci când copilul își manifestă frustrarea. Părintele sumarizează spusele copilului, solicită mai multe detalii privind problema, dar mai ales arată înțelegere și acceptare față de emoțiile sale negative. Aceste reacții aplanează o posibilă criză de furie prin simplul fapt că părintele a fost disponibil să asculte cu adevărat nemulțumirea copilului său.

Așadar, atunci când ascultați ceea ce vă spun copiii și le transmiteți și lor acest lucru, preveniți în mod eficient escaladarea emoțiilor lor negative și transformarea lor în crize de furie. Puteți exersa ascultarea activă și acceptarea emoțiilor, atunci când sunt dezamăgiți de pierderea unui joc, atunci când sunt frustrați pentru că partenerul/a de joacă se comportă nedrept sau sunt nemulțumiți de reguli care li se par incorecte. Mecanismele prin care emoțiile negative intense sunt dezamorsate sunt următoarele:

• Ascultarea activă transmite copiilor că problemele lor sunt valide și merită atenția părinților. Chiar dacă pentru adulți problemele copiilor par fleacuri, ei se pot simți cu adevărat frustrați, atunci când nu găsesc o anumită jucărie, când bluza li se pare murdară și vor s-o schimbe, ori când părinții le cer să facă ceva ce nu vor. Simplul fapt de a le acorda atenție, mai degrabă decât de a-i repezi ori a asculta pasiv (dând din cap că ascultați când în realitate atenția vă este îndreptată înspre email-ul la care trebuie să răspundeți urgent), le arată că problemele lor sunt importante și că sunteți dispuși să comunicați cu ei despre acestea. Copiii observă rapid atunci când nu le acordați atenție, ceea ce în sine poate genera frustrare. Așa cum simțiți nevoia ca partenerul/a sau un prieten/o prietenă să vă asculte atunci când aveți o zi proastă, la fel și copiilor le place să simtă că le sunteți aproape. Puneți-vă în situația de a vorbi cu cineva despre ceea ce vă supără, iar persoana respectivă se uită în telefon. Cum vă simțiți? Care este probabilitatea să mai doriți să îi spuneți ofurile pe care le aveți? Ei bine, la fel se simt și copiii în situații similare.
• Ascultarea activă transmite copiilor că perspectiva lor asupra unei probleme este importantă. Uneori, magnitudinea problemelor împărtășite de copii este exagerată în raport cu realitatea. Spre exemplu, în situația în care un copil este supărat, deoarece i s-a interzis să se joace cu mingea în casă, este extrem de probabil ca el să protesteze (Nu am voie să fac nimic din ce-mi place!). În loc să contestați această concluzie de altfel exagerată, atrăgându-i atenția că ceea ce spune nu este adevărat (Cum să nu? Poți să colorezi sau să te joci cu mașinuțele) sau că nu este o problemă așa importantă (Nu mai fi supărat/ă. Nu ai nici un motiv), puteți opta pentru alternativa de a accepta felul în care copilul privește situația (Văd că ești supărat/ă, deoarece ai vrea să te joci cu mingea acum). Odată ce adoptați o atitudine neutră, aveți ocazia să exersați ascultarea și acceptarea, în loc să judecați. Încercarea de a le atrage atenția asupra lipsei de corectitudine a lucrurilor pe care le spun, transmite faptul că le invalidați punctul de vedere, ceea ce deschide calea unei discuții interminabile despre ceea ce au sau nu au voie să facă. Pe de altă parte, acceptarea perspectivei asupra situației le transmite faptul că sunt înțeleși, ceea ce îi ajută să se liniștească și să fie mai receptivi la ceea ce le spuneți.

Ascultarea activă are o serie de beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinți.

• Vă permite să înțelegeți cum se simt copiii în anumite situații, ceea ce este important, atunci când doriți să gestionați comportamentele lor negative. Ascultarea este un pas important în rezolvarea problemelor.
• Încurajează crearea unei relații pozitive părinți-copii, deoarece copiii se simt în siguranță atunci când îi ascultați.
• Copiii învață despre respect pentru că vă iau comportamentul drept model, ceea ce crește probabilitatea ca ei să se comporte similar cu semenii lor.
• Copiii învață să-și recunoască emoțiile, iar acest lucru îi ajută să le gestioneze mai bine.
• Copiii își dezvoltă capacitatea de comunicare învățând că acest lucru nu înseamnă doar a vorbi, ci și a asculta cu atenție ceea ce spun ceilalți.
• Crește încrederea de sine a copiilor prin faptul că se simt apreciați, iar experiențele lor sunt validate.

2. Comunicarea despre emoții

Copiii nu înțeleg, de cele mai multe ori, modul în care comportamentul lor îi influențează pe ceilalți, motiv pentru care acțiunile lor par lipsite de respect. O soluție este ca, în momentul în care observați un comportament indezirabil al copiilor, să faceți referire la propriile emoții când vă propuneți să le explicați de ce comportamentul nu este potrivit. Copiii au adesea nevoie de explicații pentru a înțelege raționamentul din spatele solicitărilor pe care le faceți (ex. de ce să nu alerge?; de ce să nu strige?; de ce să se îmbrace?). Spre exemplu, atunci când își aruncă jucăriile în toată casa, puteți încerca să le obțineți cooperarea în a le strânge fără să manifestați frustrare strigând la ei (Ți-am spus de atâtea ori să le strângi!) sau fără a le ordona ce să facă (Nu-ți mai arunca jucăriile!). Alternativa este să le atrageți atenția cu privire la consecințele acelui comportament asupra propriilor emoții (Atunci când arunci cu jucăriile mă simt trist/ă, deoarece am muncit mult pentru a le putea cumpăra; Când arunci cu jucării prin casă îmi este frică de faptul că mă voi împiedica în ele și am să mă rănesc – te rog să așezi frumos jucăriile unde le este locul). Comunicarea despre emoțiile părinților îi ajută să le identifice cu mai mare ușurință pe cele proprii, ceea ce ulterior le va permite o mai bună gestionare a acestora, așa cum ați aflat deja din secțiunea despre Antrenarea abilităților de gestionare a emoțiilor.

3. Implicarea copiilor în rezolvarea problemelor

Părinții au adesea tendința de a decide în locul copiilor cum ar trebui să se comporte aceștia. Spre exemplu, în situația în care smulg din mâna altuia jucăria, reacția cea mai frecventă a părinților este de a le cere să înapoieze jucăria și să-și ceară scuze. Ei știu că aceste comportamente sunt dezirabile în societate, iar copiii care se comportă în acord cu normele sociale au șanse crescute de a fi acceptați în grupurile de joacă. Deși scopul părinților este cât se poate de bun, din păcate rezultatele nu sunt mereu cele dorite. Copiii cărora li se spune cum să se comporte e puțin probabil să interiorizeze acele comportamente sau să înțeleagă care este diferența dintre ce este corect și ce e incorect. Desigur, cei mai mulți vor înapoia jucăria și-și vor cere scuze, însă aceste reacții nu înseamnă că și înțeleg cu adevărat unde au greșit. Ei acționează conform solicitării doar din pricina dezaprobării părinților. Astfel, ei caută să remedieze relația cu adulții și în mai mică măsură conflictul apărut, ca urmare a faptului că au manifestat un comportament negativ (smulgerea jucăriei din mâna celuilalt copil). Copiii învață mai repede să adopte norme de comportament, atunci când sunt implicați în decizii și le este permis să identifice pe cont propriu alternative prosociale ori alternative adecvate la un anumit comportament.

În secțiunea despre Antrenarea abilităților de rezolvare de probleme, ați avut ocazia să vă familiarizați cu principiile implicării copiilor în procesul de luare a deciziilor. În acest context, revenim cu o serie de exemple utile pentru a vă transforma în experți ai acestui proces de soluționare a conflictelor.

• Încurajați discutarea consecințelor comportamentelor negative. Pentru a le permite copiilor să se implice cu succes în rezolvarea unui conflict, este important ca în primul rând, să vă asigurați că ei înțeleg de ce un anumit comportament este greșit. Unele comportamente sunt rapid identificate de către copii ca fiind negative, deoarece au consecințe naturale care survin la scurt timp după manifestarea acestora (ex. dacă ies desculț/ă afară, mă dor tălpile). Alte comportamente însă nu au consecințe cu efecte imediate asupra lor: dacă aruncă cu jucăriile este posibil ca acestea nu să se strice decât după un interval de timp mai lung. În astfel de situații, este indicat să-i ghidați înspre identificarea consecințelor acestor comportamente asupra celorlalți prin adresarea de întrebări despre consecințele comportamentelor lor (Ce se întâmplă dacă-l lovești pe Alex? Ce se întâmplă dacă arunci cu mâncarea pe jos?). Aceste întrebări sunt utile pentru a le oferi copiilor o idee despre faptul că fiecare acțiune provoacă un rezultat, care poate fi plăcut ori neplăcut. Însă un scop mult mai important, este de a-i ghida nu doar înspre conștientizarea urmărilor propriilor acțiuni, dar mai ales al impactului pe care acestea îl au asupra celorlalți. În acest sens, este important să formulați întrebări al căror accent cade pe empatie și grija față de ceilalți (Cum crezi că se simte Alex când îl lovești?; Cum crezi că mă simt eu, când arunci mâncarea pe care am pregătit-o?).
• Încurajați discutarea soluțiilor disponibile. Odată ce copiii înțeleg efectele propriilor comportamente, puteți încuraja discutarea posibilelor soluții. Spre exemplu, mai degrabă decât să-i împingeți de la spate să meargă să își ceară scuze de la un alt copil față de care au greșit, este preferabil să-i încurajați să propună soluții proprii (Ce ai putea face pentru ca Alex să fie mai puțin supărat?; Ce crezi că poți face în loc să te joci cu mâncarea?).

De reținut! Capacitatea copiilor de a oferi soluții depinde și de vârsta lor. Pentru copiii cu vârsta sub 4 ani, oferirea opțiunilor de către părinți ar putea funcționa mai bine deoarece este posibil ca ei să nu poată propune soluții. Atunci când copiii vă spun că nu știu sau tac, acest lucru este un semnal că au nevoie de sprijin. Așadar, o soluție ar fi să le propuneți alternative pentru a încuraja luarea deciziilor în astfel de situații (Poate că ai putea să-l rogi să-ți dea jucăria în loc să-l lovești. Ce crezi că se întâmplă dacă faci așa?). În timp, copiii vor învăța să propună soluțiile pe care le identifică singuri.

• Permiteți-le copiilor să identifice efectele fiecărei soluții. Odată ce copiii identifică posibile soluții la problema discutată, încurajați-i să se gândească și la consecințele acestora. Acest lucru îi învață să devină responsabili pentru propriile alegeri. Spre exemplu, dacă o alternativă identificată este că ar putea să aleagă o altă jucărie cu care să se joace, adresați-le întrebări pentru a-i ghida înspre identificarea consecințelor (Ce crezi că se va întâmpla, dacă vei alege o altă jucărie?). Acest lucru permite copiilor să ia decizii informate, adică să aleagă cunoscând exact ceea ce se poate întâmpla în urma acțiunii întreprinse.
• Încurajați copiii să aleagă o alternativă pe care să o aplice. Copiii învață să ia decizii bune, atunci când au oportunitatea de a le testa. Așa cum am mai menționat, copiii sunt exploratori, iar adesea învață prin încercare-eroare. Ei au nevoie să testeze mediul și să vadă ce se întâmplă pentru a-și da seama care sunt comportamentele care permit atingerea cu succes a scopurilor pe care și le propun. Așadar, odată ce copiii identifică posibile soluții la o problemă și consecințele fiecăreia, încurajați-i să aleagă una dintre ele și s-o pună în aplicare.
• Lăudați copiii pentru alegerea făcută. Luarea deciziilor este un proces de învățare. Ca părinți, cel mai bun mod în care puteți încuraja acest comportament este arătându-le aprecierea când analizează soluțiile la probleme și când le pun în practică. Chiar dacă rezultatul nu este cel așteptat (ex. se poate ca Alex să fie în continuare supărat și să refuze să se joace, în ciuda faptului că prietenul său a identificat alternativa ca fiecare dintre ei să se joace cu o jucărie diferită), faptul că scoateți în evidență efortul de a identifica soluții pentru a remedia problema, îi încurajează să continue să manifeste acest comportament (Văd că Alex e în continuare puțin supărat. Dar este minunat că ai dorit să te joci cu o altă jucărie, pentru a-l ajuta să-i treacă supărarea!).

Pentru a exemplifica mai bine sugestiile anterioare, în continuare este prezentat un scenariu care vă este familiar probabil din secțiunea despre Antrenarea abilităților de rezolvare de probleme.

Mesaje cheie

• Rezolvarea situațiilor în care copiii se comportă neadecvat prin cooperare mai degrabă decât prin constrângere, le stimulează capacitatea de a fi responsabili pentru felul în care se comportă.
• Părinții care-și propun să gestioneze comportamente negative este important să exerseze ascultarea activă, împărtășirea propriilor emoții și ghidarea copiilor înspre identificarea soluțiilor.
• Ascultarea activă presupune ca părinții să sumarizeze, să repete sau să parafrazeze ceea ce spun copiii.
• Ascultarea activă transmite copiilor faptul că problemele lor sunt valide și că perspectiva lor este acceptată necondiționat de părinți.
• Cooperarea în luarea deciziilor înseamnă a le permite copiilor să propună soluții, să reflecteze asupra consecințelor acestora și să le pună în practică.
• Copiii învață mai repede să interiorizeze comportamente prosociale, atunci când sunt implicați în procesul de a lua decizii pentru remedierea comportamentelor agresive.