Rezumat: De ce consecințele sunt diferite de pedepse?
Ce fel de consecințe se pot utiliza?
Care sunt comportamentele care pot fi descurajate prin aplicarea consecințelor? Cum se utilizează consecințele?
|
||||||||||||||||||
Aprofundarea temei: Uneori, există comportamente negative ale copiilor a căror gestionare poate să vă creeze dificultăți (ex. certurile constante cu ceilalți copii, refuzul de a împărți). Uneori, tentativele de a coopera pentru a identifica o soluție se dovedesc utile, însă alteori acestea pot da greș. Nu toate comportamentele se modifică în același ritm, și din păcate, nu există o tehnică miraculoasă care funcționează de fiecare dată. Atunci când vă confruntați cu astfel de comportamente negative ale copiilor, care apar în mod frecvent, o strategie eficientă poate fi aplicarea consecințelor. Înainte de a discuta despre modul corect de aplicare al acestora, este important să facem distincția între două strategii frecvent confundate: consecințele și pedepsele. Consecințele NU sunt pedepse. Consecințele sunt rezultatul direct al unei acțiuni (ex. copilul aruncă cu jucării, iar acestea se strică), iar scopul lor este de a încuraja apariția comportamentelor pozitive prin învățarea asocierii dintre comportament și rezultatul mai puțin plăcut al acestuia. Pedeapsa, pe de altă parte, este mereu impusă de o forță exterioară (ex. părinții), iar scopul acesteia este de a descuraja comportamentele negative prin faptul că induce copiilor disconfort fizic și/sau emoțional (ex. copilul aruncă jucăriile, părintele îl plesnește peste mână sau îl trimite în camera lui). Cu toate că ambele strategii pot părea eficiente la prima vedere, deoarece îi descurajează copiii să repete comportamentul, ele au efecte semnificativ diferite pe termen lung, dar mai ales în ceea ce privește felul în care părinții obțin rezultatul dorit. În continuare, sunt prezentate câteva diferențe între consecințe și pedepse, pentru a clarifica de ce pedepsele sunt mai puțin eficiente și au valoare educativă redusă.
Care sunt consecințele pe care ar trebui să le utilizeze părinții? Răspunsul este că atât consecințele naturale, cât și cele logice sunt în egală măsură eficiente. Ca prim pas, puteți opta pentru a lăsa copiii să se familiarizeze cu cele naturale, mai ales deoarece efortul pe care este necesar să-l depuneți pentru a aplica consecințele de acest fel este minim. Spre exemplu, unii copii învață repede că refuzul de a împărți jucăriile cu ceilalți are drept urmare firească faptul că se vor juca singuri. Pentru a evita această consecință neplăcută, ei vor învăța să-și împartă jucăriile, astfel încât să aibă parteneri de joacă. Totuși, există riscul ca aceste consecințe naturale să nu fie percepute de către copii sau expunerea la ele să fie periculoasă pentru ei. De exemplu, cariile sunt o consecință naturală a nerespectării regulii de a se spăla pe dinți, însă apariția lor nu este imediată și nici nu este indicat să puneți copiii în postura de a afla aceste consecințe neplăcute. Așadar, asemenea situații este preferabil să le gestionați preluând controlul asupra situației și făcând apel la consecințele logice. În continuare, sunt prezentate mai multe detalii despre modul în care puteți utiliza consecințe naturale sau logice pentru a descuraja apariția comportamentelor negative ale copiilor. Transmiteți așteptările pe care le aveți cât mai clar, spunându-le copiilor ce vreți să facă. Multe conflicte între părinți și copii ar putea fi evitate prin simpla informare a copiilor cu privire la așteptările părinților. Realitatea este că uneori copiii nu înțeleg ce le cereți, mai ales atunci când solicitările formulate sunt vagi (Nu mai sta așa de mult cu ochii în televizor/tabletă!; Nu te mai juca cu mâncarea!). Ca urmare, primul pas este să vă adresați întrebarea: ce îmi doresc de la copilul meu să facă? Este clar că nu vreți să se uite la televizor sau pe tabletă mai mult de cele 30 de minute stabilite, ori să se joace cu mâncarea în loc s-o mănânce. Este însă la fel de important să stabiliți care este comportamentul pe care vreți să-l vedeți. Odată ce v-ați dat răspuns acestei întrebări, formulați clar așteptările pe care le aveți (Te rog să închizi televizorul și să mergi să te joci; Te rog să începi să mănânci). Așadar, amintiți-vă că instrucțiunile cele mai eficiente sunt cele care explică copiilor comportamentul pe care-l așteptați, situație în care este mai probabil ca ei să vă asculte. Din păcate, indiferent de cât de clare sunt instrucțiunile pe care le adresați copiilor, uneori, rezultatul este contrar așteptărilor. În astfel de situații, este important să vă asigurați că acele consecințe pe care le stabiliți, respectă câteva recomandări.
Odată ce vă este clar care sunt acele aspecte pe care ar fi bine să luați în considerare când stabiliți consecințe, atunci când vă propuneți să le și aplicați, este important să aveți în vedere pentru ce fel de comportamente este indicat să le utilizați. Pentru foarte multe comportamente negative repetate, aplicarea consecințelor poate fi o strategie potrivită: refuzurile de a face ceea ce li se cere, minciuna, agresivitatea sunt cel puțin câteva astfel de exemple. Pentru astfel de comportamente vă puteți propune să utilizați consecințe, însă în cazul în care copiii manifestă în același timp mai multe comportamente negative, este important să vă concentrați doar pe unul dintre acestea. Odată ce reușiți să-l modificați și v-ați atins scopul propus anterior, este recomandat să alegeți un alt comportament. Rețineți faptul că aplicarea consecințelor nu este un lucru foarte plăcut și distractiv pentru copii, dar nici pentru adulți. Abuzul de consecințe poate să încline balanța înspre interacțiuni preponderent negative, de aceea, prioritatea ar trebui să fie petrecerea timpului de calitate în relația părinte-copil și recurgerea la consecințe doar când este absolut necesar. De reținut! Scopul aplicării consecințelor NU este pedepsirea copiilor, ci numai de a le transmite că anumite comportamente sunt greșite și pot fi înlocuite cu altele mai potrivite. Din acest motiv, accentul este important să cadă pe aprecierea comportamentelor pozitive pe care le manifestă (ex. copilul face ce i se cere, spune adevărul, se comportă prietenos). În continuare, sunt menționate câteva reguli cu privire la felul în care puteți planifica și prezenta copiilor consecințele, pe care le-ați stabilit pentru comportamentele negative repetate. Oferiți-le copiilor avertismente cu privire la consecințe. Copiii încep să dezvolte dorința de a avea control asupra lucrurilor pe care le fac mai ales după vârsta de 2 ani, iar această înclinație este frecvent comunicată părinților, chiar dacă vocabularul este limitat (Nu vreau!; Eu fac; Dă mie). Cel mai bun lucru pe care îl puteți face, este să încurajați această nevoie permițându-le să se implice în deciziile privind comportamentele proprii. Probabil știți deja că majoritatea copiilor nu reacționează constructiv, atunci când părinții decid să le interzică anumite comportamente (Nu mai arunca mingea; Nu o mai lovi pe sora ta). Adesea, vă reproșează interdicțiile (Nu îmi dai voie să fac nimic; Nu înțelegi! Ea m-a lovit prima!) sau manifestă crize de furie (ex. aruncă lucrurile, se smiorcăie, se bosumflă, izbucnesc în plâns etc.). Pentru a evita astfel de situații neplăcute, schimbați-vă strategia dinspre a interzice copiilor să facă ceva înspre a le permite să aleagă responsabil ce vor să facă. Atunci când vorbim despre alegeri responsabile, înseamnă că sunt îndeplinite două condiții: 1) copiii știu care sunt consecințele comportamentului negativ; și 2) copiii au la dispoziție o alternativă al cărei efect este pozitiv și a cărei alegere înseamnă evitarea aplicării consecinței. Următoarele scenarii ilustrează două situații în care ambele condiții sunt îndeplinite, precum și modul în care puteți utiliza atât consecințe naturale, cât și logice.
În exemplele anterioare, ambele condiții menționate anterior sunt îndeplinite. Părintele se asigură că atât alternativa dezirabilă a comportamentului, cât și consecința comportamentului negativ, îi sunt cunoscute copilului. Atunci când copilul simte că are opțiuni la dispoziție și libertatea de a alege, comportamentul părintelui este perceput ca justificat. În schimb, dacă părintele aplică consecința fără niciun avertisment în prealabil sau fără să ofere posibilitatea de a opta pentru un comportament adecvat, consecința ar fi percepută ca injustă. Astfel, în situația în care copilului i se iau creioanele înainte de a i se explica alternativa, el s-ar putea simți frustrat, iar comportamentul său s-ar putea să ia o turnură neplăcută înspre o criză de furie. Aplicați consecința promisă, când comportamentul negativ persistă. Câteodată, precum în exemplul anterior, copiii iau decizia potrivită și aleg comportamentul adecvat, scutindu-vă de neplăcerea de a fi nevoiți să aplicați consecința. Totuși, nu întotdeauna acest scenariu este valabil, deoarece copiii pot refuza cooperarea. În astfel de situații, este important să vă asigurați că puneți în aplicare consecința și că vă țineți de cuvânt. Astfel, creați o situație de învățare prin care copiii înțeleg că odată ce continuă un comportament indezirabil, există și consecințe pe care și le asumă. În scenariul ilustrat mai sus, reacția părintelui îl poate învăța pe Mihai două lucruri: fie că părintele îl amenință doar, atunci când consecința nu este aplicată (părintele nu îi ia cariocile), fie că propriile acțiuni au consecințe, atunci când părintele se ține de cuvânt (părintele îi ia cariocile). Evident, este preferabil cel de-al doilea deznodământ pentru ca Mihai să devină mai responsabil și mai cooperant, în timp ce lipsa de consecvență îl va încuraja să continue comportamentul nedorit. Evitați utilizarea avertismentelor repetate. Din dorința de a nu se arăta prea inflexibili sau duri, părinții sunt adesea tentați să le ofere copiilor șanse repetate de a se comporta adecvat (Ți-am spus deja de 3 ori să te joci fără să arunci cu jucăriile. Dacă nu te potolești, nu mai ai voie să te joci cu ele până mâine). Faptul că-i avertizați de nenumărate ori, nu face decât să le transmită că orice răspuns poate fi întârziat (de fiecare dată, mama/tata îmi va spune de 3 ori același lucru până face ce mi-a spus). Pe scurt, ceea ce copiii învață este că refuzurile repetate de a vă asculta sunt permise, pentru că oricum sunt scutiți de consecințe. Așadar, un singur avertisment este necesar și suficient (Ana, te-am rugat să te joci fără să arunci cu jucăriile. Fie ai grijă de ele și te poți juca în continuare, fie continui să le arunci și atunci nu te vei mai juca cu ele). Explicați copiilor motivul aplicării consecinței. În situațiile în care copiii refuză să facă ceea ce le-ați cerut și sunteți nevoiți să aplicați consecința, comunicați-le exact motivul pentru care ați luat această decizie (Pentru că ai ales să arunci mâncarea din farfurie, nu vei primi desert). Acest lucru are scopul de a clarifica faptul că ceea ce a dus la aplicarea consecinței este decizia lor de a continua comportamentul negativ, ceea ce crește sentimentul de responsabilitate al copiilor. Alteori, se întâmplă ca unii copii să refuze să răspundă pozitiv solicitărilor, însă să manifeste un alt comportament pozitiv (ex. refuză să mănânce, însă își pun farfuria în chiuvetă). Aplicarea consecinței riscă să creeze în mintea lor o asociere între comportamentul pozitiv și faptul că nu primesc desertul. Copiii chiar vor protesta în astfel de situații față de aplicarea consecinței (Dar am pus farfuria în chiuvetă! Nu e corect!), considerând că un alt comportament pozitiv poate anula efectul produs de cel negativ. Așadar, comunicați pentru care dintre comportamente ați aplicat consecința, altfel riscați să descurajați inclusiv comportamente pozitive ale copiilor (Am pus farfuria în chiuvetă, însă tot nu primesc desert). Este util ca, în același timp, să apreciați comportamentul pozitiv realizat de către copii, astfel încât să le transmiteți că le apreciați efortul (Îți mulțumesc că ai pus farfuria în chiuvetă). Manifestați apreciere atunci când copiii aleg comportamentul adecvat. De câte ori copiii aleg manifestarea comportamentului pozitiv, amintiți-vă să-i lăudați pentru alegerea făcută (Mă bucur să văd ca ai mâncat din farfurie!; Îți mulțumesc că ai desenat pe hârtie). Manifestarea aprecierii față de alegerile pozitive, îi încurajează să repete comportamentele adecvate, pe care le așteptați din partea lor. |
||||||||||||||||||
Mesaje cheie
|